Imaginar - prezentare și fragment

Imaginar de A.F. Harold este un roman perfect pentru toţi aceia care încă mai cred în prieteni imaginari. Nu contează că ai 7 sau 70 de ani, dacă tu crezi că prietenii imaginari există, atunci sigur îţi va plăcea această carte.

Amanda Shuffleup este o fetiţă de 8-10 ani care descoperă în dulap, un băieţel pe nume Rudger, care se dovedeşte a fi imaginar. Amanda şi Rudger devin cei mai buni prieteni, merg peste tot împreună, mănâncă la masă împreună (ba chiar mama Amandei îi pune şi lui mâncare de fiecare dată) şi inventează cele mai distractive jocuri. Într-o zi, la uşa lor apare Domnul Bunting, un personaj misterios cu propria lui prietenă imaginară. Doar că cei doi nu par să aibă intenţii bune, aşa că Amanda şi Rudger încearcă să se ferească de ei. Atunci când Amanda are un accident, în timp ce încerca să fugă de domnul Bunting, Rudger simte că începe să dispară. Apoi află adevărata poveste şi intenţie a domnului Bunting...

Minunat ilustrat de către Emily Gravett, romanul este destinat copiilor de 7+-. Are câteva scene mai înfricoşătoare, dar nimic atât de dramatic încât să-i sperie pe copii, ba dimpotrivă, tocmai acestea vor spori suspansul şi frumuseţea cărţii.

Într-un interviu acordat site-ului Kirkusreviews, autorul recunoaşte că, în scrierea acestui roman, l-a ajutat foarte mult formaţia lui de poet. „Poveştile pentru copii pline de dulcegării sunt plictisitoare. Vrem ca povestea să debuteze cât mai repede, să ne spună doar ceea ce trebuie să ştim şi să alunece lin, ca un bulgăre de zăpadă, până la final. Poezia este exact la fel: trebuie să tai şi să ajustezi până când rămâi cu o mână de cuvinte care spun exact ceea ce trebuie să spună.”

O prezentare de Laura Frunză

Fragment

„Unii copii au nevoie ca părinţii lor să le acorde foarte multă atenţie. Unii copii au nevoie să fie supravegheaţi permanent. Ziua li se pare irosită dacă nu au în jur oameni mari care să fie martori la tot ce fac. Se plictisesc când sunt lăsaţi singuri mai mult de cinci minute (uneori, mai puţin). Se bosumflă, se necăjesc, bat din picioare şi bombăne.

Amanda nu fusese niciodată un astfel de copil. O încânta întotdeauna să rămână singură. Când era mică, petrecea ore în şir cu foi mari de hârtie şi cutii de creioane colorate, desenând hărţi şi monştri şi plănuind aventuri. Era mai mult decât bucuroasă să stea în pat şi să citească sau să navigheze pe ocean. (...)

Pentru că Amanda se pricepea atât de bine să-şi ţină singură de urât, să inventeze aventuri şi să exploreze poveşti închipuite tot de ea, mama putea, chiar şi în vacanţele şcolare, să-şi petreacă mai tot timpul lucrând la ea în birou (...) sau ocupându-se de olărit în bucătărie şi aşteptând să fiarbă ceainicul în timp ce asculta radioul, sau întinsă pe canapea cu picioarele ridicate (doar zece minute!), cu un pahar de vin alături, în mijlocul după-amiezii. Uneori chiar uita (aproape) că are o fiică. (..)

- Amanda pune mereu întrebări.

- Şi primeşte răspunsuri de fiecare dată?

Rudger a stat pe gânduri.

- Nu, nu de fiecare dată.

- Şi ce face când nu primeşte răspunsuri?

- Le născoceşte.

Zinzan a râs. Râdea ciudat, ceva între tors şi tuse, dar fără să fie fioros.

- Probabil că de asta s-a şi gândit la tine, a zis motanul. Te-a inventat ca răspuns la o întrebare la care nu i s-a răspuns.”

A.F. Harrold, Imaginar | paperback, Editura Arthur (2018)

Ilustraţii de Emily Gravett

Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Colecţie: Smart Blue