Curiosul Caz al lui Origami Yoda - avanpremieră

Cu siguranță știți cu toții cine este Yoda, personajul înțelept din franciza Star Wars, care vorbea ciudat, amestecând cuvintele din propoziții. Însă pun pariu că nu știți cine este Origami Yoda din cartea lui Tom Angleberger, prima dintr-o serie de șase cărți despre personaje Star Wars din hârtie care par să prindă viață și să dea sfaturile potrivite la momentul potrivit.

Origami Yoda a fost împăturit din hârtie de Dwight, un elev de clasa a șasea, considerat cel mai îngălat, mai împiedicat și mai fraier din toată școala. Dwight nu știe să socializeze, să se îmbrace, să se poarte, să răspundă la ore și, în general, este ținta tuturor glumelor și ironiilor colegilor. Dar acum Dwight îl are pe Origami Yoda, care pare să dea cele mai bune sfaturi celor care îi cer ajutorul, așa că băiatul devine din ce în ce mai căutat de colegi.

Yoda primește tot felul de întrebări, de la ”pot să invit o fată la dans?”, ”ce mă fac cu pantalonii uzi?” până la ”cum pot să fac și eu un home run” sau ”ce cuvânt voi primi la concursul de ortografiere?”și întotdeauna dă sfaturi criptice, care îi nedumeresc pe cei din jur. Dar soluțiile lui par să funcționeze, în mod misterios, deși vocea care le verbalizează este a lui Dwight, ciudatul școlii.

Un text de Laura Frunză

Fragment în avanpremieră

Era în aprilie, în Seara Distracției cu părinții, o seară de dans ce avea loc în fiecare lună în cantina școlii. Toată lumea vine la Seara Distracției. Nici nu știu de ce. Nici eu nu știu de ce merg. Nu-i suport. Și ca mine mai sunt și alții care nu dansează, nu flirtează și nici nu-și arată Afecțiunea în Public.

Cantina are o scenă la unul dintre capete, pentru ședințe. Și dacă nu vrei să dansezi, poți să stai cumva pe marginea scenei. Unii dansează. Alții se plimbă. Noi stăm pe marginea scenei. De obicei, sunt cei mai buni prieteni ai mei cu mine, Kellen și Harvey. Harvey este cel înalt, care rânjește atotștiutor; Kellen este cel slab, care încearcă să pară mai șmecher, dând din cap pe ritmul muzicii; eu sunt cel scund cu părul al naibii de greu de pieptănat.

Și mai sunt și Lance, Mike și Quavondo. Ei stau pe scenă pentru că majoritatea copiilor nu vor să vorbească cu ei. De ce? Pentru că Lance e ciudat, Mike plânge tot timpul și Quavondo este celebrul mâncău de pufuleți cu brânză. Ei sunt paria școlii. Nu știu de ce mai vin la Seara Distracției pentru că au chiar mai puține șanse să danseze cu o fată decât am eu.

Sunt și câteva fete care stau aici, cum ar fi Cassie și Caroline. Nu știu de ce stau pe scenă – cred că sunt sunt doar rușinoase sau ceva. Nici nu cred că vorbesc între ele.

Și mai este Dwight, bineînțeles. Știu că arătăm deja ca niște tocilari că stăm pe scenă, dar câteodată Dwight ne face să arătăm chiar mai rău. La Seara Distracției de luna trecută, el s-a hotărât brusc că poate dansa și a început să sară aiurea peste tot.

Stai că asta nu e tot! În dansul lui haotic, a lovit-o pe o fată foarte populară, Jennifer, care avea în mână un pahar de suc, pe care l-a vărsat.

Dar nici asta nu e tot.

— Curăț eu, i-a spus el și s-a și aruncat pe jos și a început să curețe podeaua cu burta. Apoi s-a ridicat, având o pată mare de suc pe cămașă, și a început iar să danseze. Dacă-ți vine să crezi, nici ASTA nu e tot.

— Îmi acorzi acest dans, don’șoară? A întrebat-o el apoi pe Jennifer.

Și după ce ea i-a răspuns în scârbă „În niciun caz“, el a venit la noi. Cu toată lumea atentă la noi!

— Omule, ne faci de rușine, i-a spus Harvey. De ce te mai chinui? N-o să danseze nimeni cu tine vreodată. De ce nu te relaxezi?

— Adică să stau aici și să nu fac nimic ca voi? a întrebat Dwight. În regulă!

Și pur și simplu a încremenit acolo toată noaptea. Când am plecat eu, el era tot acolo.

Tom Angleberger, Curiosul caz al lui Origami Yoda (Editura Arthur, 2018)

Traducere din engleză de Alina Bogdan

Ilustrații de Tom Angleberger și Jason Rosenstock