„Cravata roșie" - o poveste de viață scrisă cu sinceritate
Pe de-o parte, o lume absurdă pentru cine nu a cunoscut-o niciodată, pe de alta, un tărâm al terorii pentru cei care au fost forțați să îl înfrunte zilnic. Este vorba despre China în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Este lumea în care trăiește fata cu cravata roșie și în care au trăit mulți alții ca ea. Este realitatea zilnică a oamenilor care au fost nevoiți să se obișnuiască cu ea și să reziste psihic, fizic și emotional ca să poată supraviețui.
Unele cărți care spun povești de viață te fac să aștepți la nesfârșit un final diferit de cel care se întrevede. Strângi din dinți, îți încleștezi pumnii și mai că te revolți tu înaintea personajelor, neînțelegând ei ce așteaptă. Cravata roșie o să te ajute să descoperi prin ochii lui Ji-li Jiang, prin autobiografia ei, lucruri pe care nu ți le poți explica fără să cunoști mai multe despre o perioadă politică, culturală și economică pe care nu ai apucat să o trăiești, dar care nu le este străină rudelor tale apropiate.
- Traducere din engleză de Diana Soare
- Colecţie: Violet History
Cărțile pot fi experiențe extrem de puternice emoțional și imaginar, iar o autobiografie cu atât mai mult. Dacă ai citit cărți precum Jurnalul Annei Frank sau Eu sunt Malala, știi despre ce vorbesc. În cazul de față, autoarea ilustrează în cuvinte, realist și cu pricepere, asprimea vieții în regimul comunist din China și, totodată, faptul că viața este plină de dificultăți pe care fiecare le are de înfruntat, chiar și un copil. Autobiografia aceasta sub formă de roman vorbește și despre felul în care se intersectează greutățile cu visurile personale, prezentând viața autoarei de la vârsta de doispreze până la paisprezece ani.
Viața lui Ji-li pare perfectă. Totul până când simte pe propria piele și observă ce aduce cu ea Revoluția Culturală și renunțarea la „vechirele”. Naratoarea subliniază impactul pe care îl are Revoluția asupra ei: „Am fost fericită pentru că mereu eram iubită și respectată. Mă simțeam mândră pentru că făceam totul bine și întotdeauna mă așteptam să reușesc. Pe deasupra, eram și încrezătoare. Nu mă îndoisem niciodată de ceea ce mi se spunea: «Cerul și pământul sunt mărețe, dar măreția lor e depășită de bunătatea Partidului Comunist; mama și tata ne sunt dragi, dar mai drag ne este președintele Mao.»“ „Până atunci, nu mă îndoisem niciodată că voi reuși să fac orice îmi doresc. Viitorul mi‑era plin de infinite posibilități. Însă acum nu mai eram sigură de asta.“
Apar uneori momente de grea cumpănă, ale căror consecințe pot fi extrem de aspre. Înțelepciunea de a decide era necesară și de mare folos: „Nu mă puteam întoarce în clasă, nu mă puteam duce acasă. Mă simțeam ca un biet animal prins în capcană, singur și neajutorat, convins că vânătorul se apropie.“
Printre pagini, totuși, nu au cum să nu răzbată și caracteristici demne de toată admirația. Curajul de a gândi, de a-ți păstra opinia, măcar în conștiința ta, de a lupta să diferențiezi ce e corect de ce este greșit, de a nu te conforma atunci când ți se impune să te dezici de valorile la care ții și la însăși familia ta.
Este o poveste și despre iertare. Persecutori devin chiar vecinii și prietenii familiei. Lecția pe care o învață Ji-li este că neiertând nu ar face decât să se rănească pe ea însăși, și preferă să se dezvolte emoțional și se depășească suferințele provocate de ceilalți.
Felul sincer, deschis și personal în care este scrisă cartea o va aduce aproape de orice cititor.
O recenzie de Felicia Roman
