Copiii de făină | paperback
Viața de profesor nu e tocmai ușoară pentru temperamentalul domn Cartright, diriginte la clasa a X-a C, unde trebuie să țină în frâu o adunătură pestriță de băieți, care au cel puțin un lucru în comun: dezinteresul pentru învățătură. „Jumătate din ei arată de parcă și-au lăsat creierul acasă, iar cealaltă jumătate ca și cum n-ar avea deloc unul”, evaluează domnul Cartright situația în prima zi de școală, înciudat că elevii mai buni au fost luați de alți profesori, printre care și dr. Feltham, cel care se ocupă de organizarea Târgului de Știință.
Experimentul cu care se procopsesc elevii domnului Cartright implică niște săculeți de făină, de care aceștia trebuie să aibă grijă ca și cum ar fi vorba de copii în carne și oase. Rămâne de văzut cum vor reacționa băieții în fața acestei teme neobișnuite, pe care o privesc cu dezgust. Printre ei, se remarcă Simon Martin, un zdrahon neîndemânatic și gogoman, care descoperă în copilul său de făină o cale pentru a-și înțelege atât mama, care l-a crescut cu mari sacrificii, cât și tatăl, care și-a părăsit familia la scurtă vreme după nașterea lui Simon.
Scrisă cu mult umor și cu o înțelegere pătrunzătoare a minții unui adolescent, cartea lui Anne Fine vorbește despre familie, prietenie, responsabilitate și felul în care un copil este modelat de mediul familial și școlar.
Copiii de făină, Anne Fine
Traducere din limba engleză de Stela Gheție
Ediția a II-a (decembrie 2016)
Colecţie: Smart Blue