Concurs Ordinul Povestitorilor #15: Aniversarea lui Arthur

06 martie 2023
Concurs Ordinul Povestitorilor #15: Aniversarea lui Arthur
Povestitori… la Ordin!
Revista „Ordinul povestitorilor”, o publicație editată de Editura Arthur, propune un nou concurs pentru copiii și adolescenții cu vârste între 9 și 15 ani.
Tema ediției: Aniversarea lui Arthur
Anul acesta, Arthur împlinește 15 ani. Dar... cine este Arthur? Un băiat obișnuit? Un copil de pe o altă planetă? Un vrăjitor, bun prieten cu Harry Potter? Un prinț? Sau nu cumva e un motan tărcat, mare amator de muzică de operă? E misiunea voastră să vă imaginați cine e Arthur și să construiți un personaj. Și, în același timp, să ne povestiți ce s-a întîmplat la marea petrecere pe care organizat-o de ziua lui. Oare ce personaje faimoase din cărțile pentru copii a invitat?
Deadline - 26 martie 2023
Cele mai originale și amuzante texte, dar și desene vor fi publicate în paginile revistei.
Câștigătorii vor fi anunțați în termen de 30 de zile de la încheierea înscrierilor.
? Textele trebuie să respecte următoarele condiții: să fie scrise cu diacritice, să nu depășească 6000 de semne (aproximativ 3 pagini) și să fie editate în format doc.
? Ilustrațiile pot fi realizate în orice tehnică (acuarelă, ulei, tempera, tabletă grafică etc.). Un concurent poate trimite maximum 4 ilustraţii. Atenție, la evaluarea contează și calitatea bună a fotografiilor!
? Câștigătorii vor primi premii speciale la lansarea revistei, în cadrul Târgului de Carte Bookfest (sfârșitul lunii mai).
Vă rugăm să citiți Regulamentul oficial pe site și să înscrieți lucrările printr-un formular online.
ilustrație de Ștefan Matei Marinescu
 

Într-un interviu apărut în revista #artstagram (decembrie 2022), scriitoarea Adina Popescu, coordonatoarea revistei, povestește despre cum a început proiectul:

„Ordinul... a fost o idee mai veche de-a mea. Mai demult, am inventat la Dilema veche un  supliment pentru copii care se numea Dilematix  – avea chiar și o mascotă care semăna cu o bufniță. Acolo am inițiat primele concursuri de scriere creativă pentru copii, dădeam câte o temă cât mai năstrușnică, iar copiii trimiteau texte la temă, exact ca la dosarele din Dilema. Dilematix a apărut câțiva ani și a avut succes – mulți dintre copiii care au publicat pentru prima dată în supliment, acum sunt adulți și lucrează în domenii creative, sper că această experiență i-a ajutat. La un moment dat, Dilematix a dispărut, din motive independente de noi, însă eu am vrut să continui acest proiect și l-am propus Editurii Arthur. Așadar, Ordinul Povestitorilor este singura revistă de scriere creativă (<<și alte forme de magie>>, am zis noi și ne referim în primul rând la ilustrație de carte) pentru copiii din România, iar textele publicate sunt selectate în urma unui concurs național.

Copiii sunt încurajați să trimită texte de către profesori sau de către părinți, dar sunt și mulți copii care participă la concurs din proprie inițiativă. Eu am publicat primul text – o poezie despre pace – în clasa a  III-a, în revista comunistă Cutezătorii. A fost mare vâlvă în școala mea de atunci, m-au pus chiar la Gazeta de Perete. Însă, pe vremea mea (ca să zic așa) nu existau concursuri de literatură pentru copii și nici alte spații în care să te afirmi dacă aveai talent. Așadar, mi se pare extraordinar pentru copiii de acum să-și poată vedea semnătura la 10-12 ani, ca autori, într-o revistă precum Ordinul Povestitorilor și să aibă parte, în acest mod, de o confirmare.”

Lansare Ordinul Povestitorilor nr. 13, Bookfest 2022

Cu ce idei & planuri ați pornit în 2015, câte s-au materializat și ce s-a schimbat în structura revistei pe parcursul celor opt ani în care te-ai ocupat de proiect?

Adina Popescu: „Planurile nu au fost prea complicate. Am lansat concursuri și teme, am avut un juriu de selecție și câteva criterii foarte simple – texte cât mai originale și mai amuzante, în afara clișeelor și a <> care încă se mai învață la școală, la ora de limba și literatura română. Texte nonconformiste. Ordinul Povestitorilor este o revistă pentru copii în care ne-am dori ca ei să se exprime așa cum vor și cum simt ei, dincolo de programa școlară și de bareme cerute la examene precum Evaluarea Națională, inspirați, poate, de filme pe care le văd la Netflix sau de jocurile video pe care le joacă și de cărțile pe care le citesc, pentru că autorii noștri sunt și mari cititori și asta se vede din ceea ce scriu.

Așadar revista nu se adresează neapărat olimpicilor sau elevilor străluciți, cât mai ales copiilor care aparent n-au nicio treabă cu literatura, dar îndrăznesc să scrie liber ce le trece prin cap. Încurajăm în primul rând creativitatea, indiferent de forma ei, așa că acceptăm, de pildă, și bandă desenată. În structura revistei nu s-a schimbat mai nimic, ințial ne-am dorit să cuprindă și câteva recenzii de carte scrise de copii sau texte non-ficționale, dar pentru că de-a lungul timpului am primit prea puține texte și neconcludente, am renunțat la această parte și ne-am decis să publicăm exclusiv texte de ficțiune. Avem o problemă cu poeziile, nu publicăm poezii scrise de copii, doar dacă sunt cu adevărat excepționale, e un gen literar unde se simt cel mai mult stângăciile și lipsa de maturitate. În privința ilustrațiilor, lucrurile au evoluat foarte bine – dacă la început au fost puțini copii ilustratori, acum sunt din ce în ce mai mulți și mai buni.”

Ioana Nicolaie și Adina Popescu la lansarea nr. 14, Gaudeamus 2022

Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART