Concurs Ordinul Povestitorilor #9 - Regulament
Povestitori… la Ordin!
Revista Ordinul Povestitorilor, o publicație editată de Editura Arthur, propune un nou concurs de scriere creativă și ilustrație pentru copiii și adolescenți cu vârste între 8 și 15 ani. Cele mai bune texte și desene vor fi selectate de un juriu și publicate în numărul 9 al revistei. Vrei să faci parte din Ordin? Trimite povestea sau desenul tău la adresa de e-mail: ordinulpovestitorilor@gmail.com
Textele trebuie să fie editate în format .doc, .doxc sau .rtf, nu trebuie să depășească 6000 de semne, cu tot cu spații și vă rugăm să scrieți cu diacritice.
*****
Tema concursului: Zei și eroi în timpuri moderne
Mulți dintre voi au citit deja populara serie Percy Jackson a lui Rick Riordan, publicată la Editura Arthur, și au aflat despre aventurile unor personaje din Grecia antică în zilele noastre. Acum este rândul vostru să vă imaginați povești cu zei și eroi din mitologie, dar și cu alte făpturi fabuloase care nimeresc din întâmplare în prezent. Știe Zeus să folosească un telefon mobil? Va participa Afrodita la un concurs de Miss? V-ați dori să-l aveți ca animal de companie pe Cerber, câinele cu trei capete care păzește intrarea în Infern? Acestea sunt doar câteva exemple care să vă inspire. Însă vă puteți inspira nu doar din mitologia greacă, ci din orice mitologie, precum cea nordică, cea egipteană, inclusiv cea românească, important este ca textele să fie scrise cu talent și originalitate. Așadar, cele mai bune povești și desene vor fi publicate în următorul număr al revistei.
Deadline – 31 martie 2019
Maeștrii povestitori
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA
CAMPANIA „ORDINUL POVESTITORILOR” #9
7 martie 2019
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI
- Prezenta campanie intitulată „Concurs Ordinul Povestitorilor #9” (denumită în continuare „Campania”) este organizată de societatea comercială Grupul Editorial ART SRL, identificată prin Codul Unic de Înregistrare nr. RO 13965909, înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J40/5872/2001, având sediul social în București str. SPL. INDEPENDENȚEI 315-317-319 OB LD 18, sector 6, reprezentată de Dan Iacob, în calitate de administrator, denumită în cele ce urmează „Organizatorul”.
- Regulamentul Campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant, online, pe site-ul https://testarthur.editura-art.ro/blog/, pe toată durata Campaniei.
- Organizatorul îsi rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, urmând ca astfel de modificări să își producă efectele numai după ce aceste modificări au fost comunicate participanților. Modificările vor fi aduse la cunoștința participanților prin afișare pe site-ul https://testarthur.editura-art.ro/blog/.
SECȚIUNEA 2. LOCUL ȘI DATA DE ORGANIZARE A CAMPANIEI
2.1. Campania se desfăşoară online în perioada 7 – 31 martie 2019, fiind comunicată pe paginile de Facebook https://www.facebook.com/EdituraArthur/ și https://www.facebook.com/OrdinulPovestitorilor/ în ziua de 7 martie 2019.
SECȚIUNEA 3. CONDIȚII DE PARTICIPARE
3.1. Se consideră participant la Campanie orice persoană care îndeplinește condițiile comunicate în anunțul publicat pe paginile de Facebook: https://www.facebook.com/EdituraArthur/ și https://www.facebook.com/OrdinulPovestitorilor/
3.2. Pentru claritate, pentru a participa la Campanie, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele CONDIȚII:
- să fie copii și adolescenți cu vârste între 8 și 15 ani cu domiciliul sau reședința în România;
- să trimită o poveste sau un desen original pe tema concursului la adresa de e-mail: ordinulpovestitorilor@gmail.com, până la ora 23:59 din data de 31 martie 2019.
- să respecte prevederile prezentului Regulament precum și orice alte indicații date de Organizator în vederea desfășurării în condiții normale a Campaniei.
3.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a nu valida / acorda premiul unei persoane asupra căreia are suspiciuni de fraudă / înșelăciune.
3.4. În cadrul acestei Campanii, un participant înscris la concurs va primi un singur premiu din partea Organizatorului.
SECȚIUNEA 4. MODUL DE DESFĂȘURARE AL CAMPANIEI
4.1. În cadrul postării https://www.facebook.com/EdituraArthur/photos/a.432495706794651/2395506180493584/?type=3&theater, organizatorul va prezenta pe scurt condițiile de participare;
4.2. Lucrările participanților vor fi evaluate de un juriu format din coordonatorul revistei, Adina Popescu, și Ioana Vîlcu, redactorul responsabil al Editurii Arthur.
4.3. Numărul total al câștigătorilor scriitori și ilustratori este de maximum 50. Desemnarea câștigătorilor va avea loc după perioada de jurizare, în maximum 50 de zile de la încheierea concursului.
4.4. După evaluare, câștigătorii vor fi anunțați pe paginile de Facebook https://www.facebook.com/EdituraArthur/ și https://www.facebook.com/OrdinulPovestitorilor/ și pe adresele personale de e-mail.
4.5. Participarea la această Campanie implică acceptarea tuturor prevederilor prezentului Regulament de către participanți.
SECȚIUNEA 5. PREMIILE OFERITE ÎN CADRUL CAMPANIEI
5.1. Premiul oferit în cadrul Campaniei fiecărui câștigător constă în:
- publicarea textului sau a desenului în numărul 9 al revistei Ordinul Povestitorilor.
- 3 exemplare din revista Ordinul Povestitorilor #9, în valoare de 45 lei.
5.2. Premiile vor fi expediate prin curierat către câștigător în cel mult 90 de zile calendaristice de la publicarea revistei, folosind adresa și datele de contact furnizate în e-mailul transmis de către câștigător către organizatorii concursului la adresa ordinulpovestitorilor@gmail.com.
Art. 6. TAXE ŞI IMPOZITE
6.1. Orice obligaţie de natura fiscală în legătură cu premiul câştigat este în sarcina exclusivă a câştigătorului, cu excepţia impozitului ce trebuie reţinut la sursa conform prevederilor legale în vigoare - Titlul III din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare – în cazul în care acesta este datorat.
6.2. Prin simpla participare la Campanie, participanții declară că sunt de acord cu mecanismul de impozitare aplicat de Organizator.
Art. 7 INFORMAREA PARTICIPANŢILOR CONFORM REGULAMENTULUI UE nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (”GDPR”)
7.1. Grupul Editorial ART SRL, în calitate de operator, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de persoanele vizate la momentul acordării premiilor, în scopuri de evidență contabilă. Persoanele vizate sunt acele persoane care în cadrul Campaniei ce face obiectul prezentului Regulament primesc premiile acordate de către Organizator.
7.2. Prin participarea la prezenta Campanie, persoanele vizate sunt de acord ca datele lor de identitate să intre în baza de date a Organizatorului, acestea putând fi folosite exclusiv pentru activităţile de evidență contabilă a Organizatorului și cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului UE nr. 679/2016.
7.3. Baza legală a prelucrării datelor personale ale persoanelor vizate de către Societate este atingerea interesului legitim urmărit de societate, respectiv de a evidenția din punct de vedere contabil acordarea premiilor în cadrul campaniei, respectându-se interesele, drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate.
7.4. Vor avea acces la datele dumneavoastră persoanele angajate de către Societate în departamentul de contabilitate și departamentul marketing. Datele pot fi comunicate autorităţilor publice competente, în condiţiile legii. Datele sunt stocate pe durata prevăzută de lege, iar la îndeplinirea termenului de stocare acestea sunt şterse. Datele nu sunt transferate în străinătate.
7.5 Dumneavoastră în calitate de persoană vizată aveți dreptul de a exercita drepturile prevăzute de Regulamentul UE nr. 679/2016 privind Protecția Generală a Datelor cu Caracter Personal, respectiv beneficiaţi de (i) dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitatea de prelucrare a datelor personale, (ii) dreptul de acces la datele prelucrate, (iii) dreptul de rectificare a datelor prelucrate și de restricționare a prelucrării datelor în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, (iv) dreptul de portabilitate a datelor, precum și (v) dreptul de a nu fi suspus unei decizii individuale automate, în condițiile și cu limitările prevăzute de lege.
Pentru exercitarea drepturilor dvs. șau orice solicitări în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de Societate, ne puteți contacta în scris la adresa Splaiul Independenței, nr.315-317-319, sector 6, București sau la adresa de e-mail: protectiadatelor@editura-art.ro
De asemenea, aveţi dreptul de a vă adresa instanțelor competente sau Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (adresă: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România, tel. +40.318.059.211; +40.318.059.212, Fax: +40.318.059.220, e-mail: anspdcp@dataprotection.ro, web-site-ul: www.dataprotection.ro).
Art.8. ÎNCETAREA / SUSPENDAREA / MODIFICAREA CAMPANIEI
8.1. Organizatorul poate modifica oricând prezentul Regulament, inclusiv poate prelungi durata Campaniei, toate modificările producându-și efectele numai după ce au fost comunicate participanților, prin afișare pe site-ul https://www.editura-editura-arthur.ro/blog/.
8.2. Campania poate înceta oricând, înainte de împlinirea perioadei precizate de prezentul Regulament, în baza deciziei Organizatorului, fără drept de compensare. Decizia de încetare a Campaniei va fi anunțată în prealabil pe site-ul https://testarthur.editura-art.ro/blog/.
8.3. Drepturile și obligațiile născute înainte de data deciziei de încetare / suspendare / modificare a Campaniei nu vor fi afectate de această decizie.
8.5. Organizatorul nu își asumă niciun fel de răspundere pentru luarea la cunoștință de către participanți a deciziei de încetare / suspendare / modificare a Campaniei, pe site-ul https://testarthur.editura-art.ro/blog/.
8.6. Orice împrejurare independentă de Organizator, imprevizibilă și insurmontabilă, intervenită după data începerii prezentei Campanii și care împiedică executarea acesteia este considerată forță majoră și exonerează de orice răspundere Organizatorul.
Art.9. CONTESTAȚII
- Cererea scrisă, expresă și motivată, a participanților la prezenta Campanie, în vederea sesizării Organizatorului cu privire la orice nereguli constatate în desfășurarea Campaniei sau orice nerespectări ale Regulamentului, poate fi depusă online la adresa concurs@editura-art.ro , însă nu mai târziu de ora 12:00 a zilei de 20.05.2019, inclusiv. Orice sesizare depusă după trecerea termenului de mai sus nu va mai fi luată în considerare. În cuprinsul sesizării, participanții vor completa și datele de contact (i.e. adresa / email) unde răspunsul la sesizare trebuie expediat.
- Soluționarea sesizărilor se va efectua în termen de maximum 30 (treizeci) de zile de la depunerea acestora. Răspunsul la sesizare va fi comunicat de către Organizator, participantului, prin poștă sau email, la adresa indicată în sesizarea depusă.
- În cazul în care în urma unor verificări ulterioare, se constată că una sau mai multe dintre regulile de participare nu au fost respectate, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a retrage premiul acordat.
- Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a campaniei, precum și în caz de abuz din partea participanților.
Art.10. DISPOZIȚII FINALE
10.1. Participanţii la prezenta campanie acceptă să se conformeze întocmai acestui Regulament.Validarea și acordarea premiilor se va face conform prezentului Regulament.
10.2. Odată cu înregistrarea la Campanie, participantul declară în mod liber, expres şi neechivoc că nu are niciun fel de pretenții prezente şi/sau viitoare, de nicio natură, faţă de Organizator.
10.3. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezenta campanie se vor rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor nu va fi posibilă, acestea vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente, în circumscripția cărora se află sediul Organizatorului.
Redactat într-un exemplar original, azi, 7 martie 2019
Organizator Grupul Editorial ART SRL
Dan Iacob
Administrator