Cartea Prafului I: La Belle Sauvage
Malcolm Posthead este un puști curajos, stăpânul unei bărci La Belle Sauvage, și care-și ajută tatăl la treburile de la hanul Trout de pe marginea Tamisei.
Foarte mulți călători ajung pe la han, iar Malcolm are urechile ascuțite, la fel ca mintea. Împreună cu daemonul său, Asta, Malcolm intră într-un joc de-a spionii în care intriga este regula principală. Iar când subiectul unui mesaj care trebuia să ajungă la el vorbește despre o materie ciudată și oarecum magică denumită Praful, atunci e clar pentru Malcolm că lucrurile sunt mult mai complicate, iar viața sa - mult mai importantă decât a crezut vreodată.
În momentul în care află că Lyra, un bebeluș care este crescut de maicile de la mânăstirea din apropiere, este căutată de mai multe persoane, unele mai dubioase decât altele și că este într-un mare pericol, Malcolm este pregătit să pornească în aventura vieții sale și să o salveze pe micuța fetiță.
Ai în față o aventură fantastică în care forțele binelui și ale răului se încleștează cu înverșunare, iar victoria celor dintâi depinde de curajul, îndrăzneala și inteligența unui băiat care ar putea fi oricine și ar fi putut avea orice nume dacă nu ar fi fost Malcolm.
Asasini și spioni, soldați și oameni de știință, un bebeluș și doi copii care se pândesc și se păcălesc, încercând fiecare să fie cu un pas în fața celuilalt, luptând cu viclenie pentru a stăpâni Praful. Sau măcar să-nțeleagă ce e cu el... Unii vor să-l interzică, alții vor să-l dețină, ca să nu mai zic de cei care nici măcar nu știu de el sau nici nu vor să audă de acesta.
Încarcă-ți bateriile la lanternă pentru că o să ai nevoie de ea mult timp întrucât nu o să poți lăsa din mână La Belle Sauvage! Garantat!
Un text de Răzvan Zamfirescu
Editura Arthur, 2018
Traducere din engleză de Iulia Arsintescu