Cartea în trei minute. Din copilărie

13 martie 2024
Cartea în trei minute. „Din copilărie”

Citate

Aceasta nu este o autobiografie. Nu mi-aş scrie niciodată propria istorie. Pe de altă parte, de-a lungul anilor mei de tinereţe, din şcoală şi imediat după aceea, mi s-au întâmplat câteva lucruri pe care nu le-am uitat niciodată.

Niciunul dintre aceste lucruri nu e important, dar fiecare a lăsat o atât de straşnică impresie asupra mea, încât n-am reuşit să mi le scot niciodată din minte. Fiecare, chiar şi după cincizeci şi, în unele cazuri, şaizeci de ani, a rămas gravat în memoria mea.

Descrierea cărții

V-ați întrebat vreodată cum a fost copilăria lui Roald Dahl? Dacă a fost un băiețel curajos sau timid, cum au fost părinții și bunicii, sau dacă personajele din cărțile sale au avut corespondenți în realitate? Multă vreme, autorul nu a intenționat să-și scrie povestea vieții. Însă în versiunea inițială a cărții Vrăjitoarele a inclus trei capitole autobiografice, pe care editorul său l-a sfătuit să le păstreze pentru o carte separată - și astfel s-a născut Boy: Tales of Childhood. Publicat în 1984, volumul este o incursiune amuzantă în copilăria timpurie a lui Roald Dahl.

Despre autor

Roald Dahl (1916 - 1990) a fost un scriitor britanic. Acesta avea un program zilnic strict. Îşi lua micul dejun în pat şi îşi citea corespondenţa. La 10.30 făcea o plimbare prin grădină până la căsuţa unde obişnuia să scrie şi lucra până la ora 12.00, când se întorcea pentru masa de prânz - un gin tonic, urmat de salată de creveţi norvegieni cu maioneză. La sfârşitul fiecărei mese, Roald şi familia sa mâncau un baton de ciocolată dintr-o cutie roşie de plastic. După un pui de somn, îşi lua un termos cu ceai şi se întorcea în căsuţă, unde lucra de la ora 16.00 până la ora 18.00. Apoi se ducea acasă la ora şase fix pentru cină. Scria întotdeauna numai cu un anumit tip de creion: galben cu gumă la capăt. Înainte să înceapă să scrie, Roald se asigura că are şase creioane ascuţite în apropiere. În două ore, acestea se toceau şi erau ascuţite din nou.

Despre ilustrator

Roald Dahl şi Quentin Blake au făcut o echipă perfectă atunci când a venit vorba de cărţi pentru copii. La început, Roald a lucrat cu mai mulţi ilustratori, însă din 1976 a început să colaboreze cu Quentin — prima carte ilustrată a fost The Enormous Crocodile, publicată în 1978 — şi de atunci au lucrat numai împreună. În acest fel, Quentin a ilustrat toate cărţile scrise de Roald Dahl, cu excepţia volumului Minpins.

La început, Quentin a fost emoţionat pentru că urma să lucreze cu un autor atât de faimos, dar în foarte scurt timp cei doi s-au împrietenit. Quentin nu afla nimic despre noile poveşti până când nu primea manuscrisul. „O să te distrezi citind-o", obişnuia să-i spună Roald Dahl, sau „o să-ţi dea de furcă".

Alte cărți scrise de Roald Dahl

Matilda

Matilda n-a prea avut noroc în privinţa părinţilor. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă.

Charlie și Fabrica de Ciocolată

Charlie Bucket este înnebunit după ciocolată. Iar Willy Wonka deschide porțile uimitoarei sale fabrici de ciocolată pentru cinci copii norocoși.

Charlie și Marele Ascensor de Sticlă

Charlie a câştigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj nu sunt nici pe departe încheiate.

George și miraculosul său medicament

George găsește o cale pentru a-și transforma bunica cea rea într-una bună.

Domnul Fox, vulpoi fantastic

Trei fermieri plănuiesc să-l scoată pe domnul Fox din vizuină. Însă fermierii nu știu cât de fantastic este vulpoiul și de câte este în stare să își apere familia.

James și piersica uriașă

Cu ajutorul câtorva limbuţe fermecate de crocodil, James va porni în cea mai grozavă călătorie.

Vrăjitoarele

Roald Dahl ne spune povestea amuzantă a unui băieţel de şapte ani care dă nas în nas cu un grup de vrăjitoare.

Marele Uriaș Prietenos

Sophie află că Marele Uriaș Prietenos are o îndeletnicire nobilă şi misterioasă: colecţionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiţi.

Danny, campionul lumii

Danny este un băiat norocos: tatăl lui îi spune povești în fiecare seară, îi construiește zmeie și lampioane, îl învață să repare mașini.

Lighioane spurcate

Umorul poznaș al lui Roald Dahl strălucește în această colecție de poezii despre animale misterioase și malițioase.

Rime revoltătoare

Basmele noastre preferate, spuse în versuri de marele Roald Dahl și desăvârșite cu întorsături nărăvaș de poznașe.

Alte cărți despre amintiri din copilărie

Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi de Dan Coman

Frații Rățoi locuiesc într-un sat aflat acolo unde se agață harta-n cui, într-o casă verde.

8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu

Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni, păpuși, rotile și câte și mai câte.

Prietene adevărate de Shannon Hale

Shannon și Adrienne sunt cele mai bune prietene. Dar Adrienne începe să petreacă timp cu Jen.

Alte cărți cu umor

Domnul Sconcs de David Walliams

Domnul Sconcs este un bun prieten şi micuţa Chloe îl găzduiește pe ascuns în magazie.

Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante de Terry Pratchett

Formidabilul Maurice pune la cale escrocheria perfectă.

Frații Willoughby de Lois Lowry

Frații Willoughby sunt copii de modă veche care adoră aventurile de modă veche.

Alte cărți despre familie

Familia Penderwick: Poveste de vară cu patru surori, doi iepuri și un băiat foarte interesant de Jeanne Birdsall

Vara asta surorile Penderwick au parte de o surpriză: o vacanță la conacul Arundel.

Pălăria Vrăjitorului de Tove Jansson

În Valea Mominilor vine primăvara.

Povestește-mi ceva de Sharon Creech

Salamanca Tree Hiddle porneşte într-o călătorie cu maşina împreună cu bunicii ei excentrici.

Roald Dahl
Autor
Roald Dahl
Roald Dahl (1916 - 1990) a fost un scriitor britanic. Acesta avea un program zilnic strict. Îşi lua micul dejun în pat şi îşi citea corespondenţa. La...
mai multe
Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART