Cartea în 3 minute. Grădina pământeană a Prințesei de Marți
Citate
„Tare-i mai plăcea prințesei să grădinărească, să lenevească și să citească în grădina ei feerică, adăpostindu-se la umbra tufelor de trandafiri, a viței-de-vie, a smochinilor cu fructe mari cât un uger de vacă... Dar de unde, de unde o asemenea grădină pe Marte? v-ați putea întreba. Ei bine, să spunem aici ceea ce știe orice pârlit de marțian, mare sau mic, verde sau roșu cu picățele: Prințesa de Marți avea o slăbiciune pentru Pământ.”
„E ceva mic, dar esențial, așa cum e aroma sărată a brizei pe malul unei ape dintr-o țară îndepărtată. Așa cum e o urmă de muzică purtată în adierea adusă de peste văi și văi. Așa cum e nuanța care se destramă la marginea unui nor la apus. Ce să fie, ce să fie? E ceva ce parcă am simțit într-o altă viață, în vis... Ceva ce există, dar e de parcă nici nu ar exista...”
Descrierea cărții
Prințesa de Marți nu este o prințesă obișnuită. Deși locuiește pe Marte, micuța are o slăbiciune pentru Pământ. Pasiunea ei pentru această planetă a început din copilărie, când tatăl ei îi adusese dintr-o călătorie pe Terra o rățușcă galbenă de plastic.
Având în vedere că marțienii nu se jucau, ci învățau cum să devină invizibili când se întâlneau cu pământenii, prințesa a fost cucerită de jucăria primită. De atunci, a tot colecționat obiecte de pe Pământ. Cu ocazia vârstei de 16 ani, primește chiar și o grădină, dar ceva o nemulțumește. Prințesa de Marți își trimite cinci supuși de încredere pe Terra pentru a afla ce îi lipsește grădinii sale.
Despre autoare
„Locuiesc în București într-un bloc turn, sus de tot, deci aproape cu capul în nori. Sunt bună prietenă cu cerul. Mă simt bine în păduri, în compania animalelor și în camera mea, când scriu o poveste. Am scris vreo paisprezece cărți, dintre care două sunt pentru copii: aventurile de vară și de iarnă ale condorului Isidor. Cărțile destinate celor mai micuți cititori mi-au adus și cele mai neașteptate bucurii. Cineva îmi spusese odată, demult, că e greu să scrii pentru copii: „Copiii sunt niște extratereștri!”, zicea. Eu nu cred asta. Cu fiecare poveste pe care o scriu pentru voi, încerc să demonstrez că oamenii mari și copiii locuiesc, totuși, pe aceeași planetă. Mai ales atunci când iubesc cărțile și unii, și alții. Ah, da, și grădinile, cu toate plantele și viețuitoarele lor, cele care se văd și cele care nu se văd.” Veronica D. Niculescu
Despre ilustratoare
Irina Dobrescu a absolvit Universitatea Naţională de Arte, secţia Grafică, în 2003, și este membru fondator al Clubului Ilustratorilor din România. A ilustrat numeroase cărţi pentru copii: Care-i faza cu cititul?, Ce poţi face cu două cuvinte, Cui i-e frică de computer?, Ziua în care a fugit somnul, Vrăjitoarea Yoli Zoli, Pulbere de stele, Povestea kendamei pierdute etc. În 2014 a ilustrat o carte scrisă de Frații Grimm, König Drosselbart (Regele Cioc de Sturz), publicată la editura NordSüd din Elveția. A participat la numeroase expoziţii, ateliere și evenimente artistice în ţară și străinătate. În 2014 a câștigat Trofeul Arthur cu Lupul jucător de poker, carte scrisă și ilustrată de ea.
Alte cărți ilustrate de Irina Dobrescu
Povestea kendamei pierdute de Adina Rosetti
Cel mai mare Gulliver de Gellu Naum
Alte cărți scrise de autoare din România
Salvarea lui Onux de Ioana Nicolaie
Plufii de Raluca Poenaru
De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?... și alte 10 întrebări fantastice de Adina Rosetti
Alte cărți cu prințese
Prințesa și perla. Poveste africană de Daniela Ulieriu
Prințesa Cora și crocodilul de Laura Amy Schlitz
Cea mai rea prințesă de Anna Kemp & Sara Ogilvie
Alte cărți despre frumusețea lumii
George cel curios de H.A. Rey
Strega Nona de Tomie dePaola
Dacă-i dai un fursec unui șoricel de Laura Numeroff