Caravana Arthur - Arthurpedia - Spiru Haret
Spiru Haret
n. 15 februarie 1851, Iaşi –
d. 17 decembrie 1912, Bucureşti; savant cu contribuţii în mecanica cerească, primul român al cărui nume a fost dat unui loc din afara Terrei – un crater de pe Lună
Cu studii primare şi secundare la Dorohoi, Iaşi şi Bucureşti (la „Sf. Sava“), dublu licenţiat în matematică la Universitatea din Bucureşti (1874, totodată şi în fizică) şi la Sorbona, Paris (1875), tot aici devenind primul român doctor în matematică la faimoasa universitate (1878), va fi profesor de mecanică la Universitatea din Bucureşti (1878 – 1910), de matematică la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1882 – 1910) şi de mecanică raţională la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu (1888).
Spiru Haret s-a afirmat de foarte tânăr în ştiinţă. La vârsta de numai 27 de ani, prin teza sa de doctorat (Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare) a adus o contribuţie de valoare mondială în probleme de mecanică cerească, demonstrând, contrar unor oameni de ştiinţă renumiţi (precum Pierre Laplace, coautor al teoriei cosmogonice Kant-Laplace), că axele mari ale orbitelor planetare nu sunt invariabile, ele suferind anumite perturbaţii seculare, dar care, potrivit lui, sunt de anvergură mică, nepunând în primejdie viaţa; marele matematician Gheorghe Ţiţeica (vezi Gheorghe I. ȚIȚEICA) avea să afirme că „lucrarea de doctorat a lui Haret a fost, fără nici o îndoială, una dintre cele mai frumoase teze din câte s-au susţinut la Sorbona“.
Prin această lucrare, dar şi prin altele, el a fost, practic, cel dintâi astronom român cu solide preocupări teoretice, dar şi cu observaţii practice interesante (eclipsele de Soare, pata roşie a planetei Jupiter ş.a.). Ca un omagiu pentru contribuţiile sale, în anul 1976, unei formaţiuni de pe Lună (satelitul natural al planetei noastre) i s-a dat numele craterul Haret. Prin lucrarea Mecanica socială (1910, în limba franceză), Spiru Haret a pus pentru prima dată în ţara noastră problema atât de prezentă astăzi a introducerii unor metode matematice în studiul fenomenelor vieţii sociale.
Elevul, care provenea dintr-o familie modestă şi care n-a beneficiat de manuale (învăţa după notiţele luate de el la şcoală), s-a preocupat de timpuriu de traducerea unor manuale străine, dar mai ales de elaborarea de manuale proprii. Unul dintre aceste manuale, Elemente de trigonometrie,
scris la vârsta de numai 22 de ani, va servi ca manual de liceu peste o jumătate de secol. Mai interesant este faptul că numele său va rămâne pentru totdeauna legat de învăţământ.
După ce a deţinut o serie de înalte funcţii în domeniu (inspector general, secretar general), va ocupa de trei ori postul de ministru al învăţământului (1897 – 1899, 1901 – 1904, 1907 – 1910), calitate în care va reorganiza pe baze moderne învăţământul din România, de toate gradele, fiind supranumit „omul şcolii“, un adevărat reper în domeniu până în zilele noastre. În plus, a fost un neobosit luptător pentru propăşirea poporului, afirmând că „a nu sprijini lupta pentru luminarea poporului, a lupta contra existenţei ţării, este tot una“.
Poți citi mai multe despre personalități, locuri, artă, obiceiuri și gastronomie în cartea Mica enciclopedie a României pentru copii, de Silviu Neguț și Marius-Cristian Neacșu.