Caravana Arthur - Arthurpedia - Mircea Eliade
Mircea ELIADE, scriitor, filosof şi istoric al religiilor
n. 13 martie 1907, Bucureşti – d. 22 aprilie 1986, Chicago, S.U.A
Bucureştean get-beget, cu studii liceale la „Spiru Haret“ (1917 – 1925), îşi manifestă de timpuriu pasiunea pentru literatură şi filosofie, debutând la 14 ani cu o proză fantastică (Cum am descoperit piatra filozofală). Instalat în mansarda casei părinteşti, ţine un jurnal personal (primul volum publicat abia în 1966, la Paris, Amintiri I. Mansarda), lucrează la un roman fantastic (Memoriile soldatului de plumb) şi la proza autobiografică Romanul adolescentului miop (1924 – 1925, neterminat, publica post-mortem, în 1988).
După studii superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1925 – 1928), primeşte o bursă de studii (1928 – 1932) la Calcutta, în India, unde învaţă sanscrita şi se iniţiază în practicile hinduse, vizitând marile centre religioase Benares, Allahabad, Jaipur şi Agra. Din experienţa intimă a şederii sale în India – relaţia de iubire cu fiica profesorului său –, va rezulta romanul Maitreyi (1933).
Cariera sa va continua: doctor în filosofie (1932), asistent la facultatea pe care a absolvit-o (din 1933, inaugurând cursul Problema răului în filosofia indiană), ataşat cultural la Londra (1940), consilier cultural la Lisabona (1941 – 1944). Din 1945 se stabileşte la Paris, ţinând cursuri la École Pratique des Hautes Études, iar din 1956 (până la sfârşitul vieţii) în SUA, la Universitatea din Chicago, ca profesor şi titular la catedra de istoria religiilor (care, din 1985, îi poartă numele).
În ceea ce priveşte proza sa, criticii şi istoricii literari disting mai multe niveluri, între care unul realist, circumscris esteticii autenticităţii (Isabel şi apele diavolului, prima sa carte tipărită, în 1930, Maitreyi, Întoarcerea din rai, Huliganii) şi un altul fantastic, mitic (La ţigănci, Pe strada Mântuleasa, Noaptea de Sânziene, În curte la Dionis). Proza sa fantastică pendulează între simbolul folcloric românesc (Domnişoara Christina, Şarpele) şi cel indic (Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore). Literatura lui Eliade a rămas, peste timp, la fel de agreată de toate categoriile de vârstă de cititori, dar mai ales de adolescenţi şi tineri.
În filosofie, Mircea Eliade a elaborat o teorie a sacrului, ca element central în înţelegerea conştiinţei religioase şi a comportamentului lui „homo religiosus“, o dialectică a sacrului şi a profanului, o teorie a simbolului religios, o generalizare şi nuanţare a conceptului de arhetip (model originar), o descriere şi sistematizare a hierofaniilor (fenomene şi acţiuni supranaturale).
Mircea Eliade a realizat studii de istoria religiilor (Tratat de istorie a religiilor, Mitul eternei reîntoarceri, Sacrul şi profanul, De la Zalmoxis la Genghis Han, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 3 volume, 1976), de orientalistică (Alchimie asiatică, Şamanismul şi tehnicile extazului, Yoga – nemurire şi libertate), de mitologie (Imagini şi simboluri, Mituri, vise şi mistere). A coordonat monumentala Enciclopedie a Religiilor (16 volume), apărută postum.
Poți citi mai multe despre personalități, locuri, artă, obiceiuri și gastronomie în cartea Mica enciclopedie a României pentru copii, de Silviu Neguț și Marius-Cristian Neacșu.