Caravana Arthur - Arthurpedia - Iorgu Iordan

Iorgu IORDAN, lingvist

n. 29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci – d. 20 septembrie 1986, Bucureşti

Activitatea lui Iorgu Iordan, moldovean de origine (cu rădăcini bulgăreşti), cuprinde două perioade distincte ca loc de desfăşurare: una (până în 1946) în Moldova (în principal la Iaşi) şi cea de-a doua în capitala ţării.

Dublu licenţiat al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (în litere şi filosofie, în 1911, respectiv în drept, în 1912), urmează cursuri de specializare la universităţi străine din Germania (Bon, Berlin) şi Franţa (Paris). Reîntors în ţară, este mai întâi profesor de liceu, apoi, din 1927, profesor universitar la Facultatea de Litere (și decan al acesteia, 1937 – 1938), îndeplinind şi alte funcţii importante (director al Teatrului Naţional din Iaşi şi al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide“ din acelaşi oraş, vreme de 14 ani, 1931 – 1945).

În cea de-a doua perioadă a fost profesor universitar la catedra de romanistică (1946 – 1962), decan al Facultăţii de Filologie şi rector al Universităţii din Bucureşti (1957 – 1958), director al Institutului de Lingvistică (1950 – 1952, 1958 – 1969), membru fondator şi preşedinte (din 1962) al societăţii Române de Lingvistică Romanică. De asemenea, a fost unul dintre coordonatorii lucrării monumentale Dicţionar al limbii române, redactor responsabil al unor reviste de specialitate, vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO etc., membru al Academiei Române (din 1946; între 1957 şi 1966 a fost vicepreşedinte al înaltului for ştiinţific) şi al multor academii străine (din München şi Leipzig, Germania, Viena, Austria ş.a.), doctor honoris causa al unor renumite universităţi (din Berlin, Roma, Gent, Montpellier ş.a.).

Pe plan ştiinţific, Iorgu Iordan a publicat lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii roman contemporane (Limba română actuală. O gramatică a greşelilor), al stilisticii (Stilistica limbii române), al toponimiei (Toponimia românească) şi antroponimiei (Dicţionar al numelor de familie româneşti). Fundamentală pentru dezvoltarea romanisticii româneşti este lucrarea Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluţia şi starea actuală a lingvisticii romanice, care a cunoscut trei alte ediţii (cu titlul modificat) şi a fost tradusă în şase limbi străine, concepută ca o istorie a lingvisticii romanice de la începuturi (anterioare secolului al XIX-lea) până în perioada anilor ’60 – ’70 ai secolului trecut, prezentând principalele curente şi concepţii, personalităţile ştiinţifice marcante în domeniu etc.

Trăsătura fundamentală a lucrărilor consacrate limbii române o constituie atenţia pe care a acordat-o limbii contemporane: Gramatica limbii române, Limba română contemporană, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor“.

Poți citi mai multe despre personalități, locuri, artă, obiceiuri și gastronomie în cartea Mica enciclopedie a României pentru copii, de Silviu Neguț și Marius-Cristian Neacșu.