Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #2. Povestitor: Florin Bican

Scriitorul Florin Bican a răspuns provocării noastre și totodată ne-a mărturisit că a fost încurcat puțin de subiectul anchetei - pasiunile și colecțiile autorilor, din prezent și din copilărie. Și noi, care credeam că o să aflăm de niscaiva colecții trăznite, fiindcă de la originalul și nonconformistul Florin Bican te poți aștepta la aproape orice! Însă autorului i se par nesatisfăcătoare colecțiile fizice, în schimb iubește și astăzi să se joace, mai ales pe tărâmul imaginației. Și este un neobosit colecționar de povești și teme adunate din cărți, cea mai recentă preocupare fiind... furnicile în literatură!  
 

Colecționarul de povești

Marea – și singura – mea pasiune din copilărie era să mă joc. M-aș fi jucat, cred, până la epuizare – dacă n-aș fi fost întrerupt. Mă jucam oriunde, cu orice, cu oricine și de-a orice. Mă puteam juca și singur. Racordam spontan imaginația la realitate și realitatea la imaginație, într-un continuum fără fisuri. După ce am început să citesc, spațiul imaginației a căpătat o pondere tot mai mare și jocul s-a mutat acolo. Dar în esență am continuat să mă joc. Lectura a devenit un joc, la fel ca scrisul. Așa cum în copilărie colecționam povești, și acum tot povești colecționez. 

Ilustrație de Dan Ungureanu pentru Puf de păpădie, de Corneliu Fotea 

„Mă puteam juca și singur. Racordam spontan imaginația la realitate și realitatea la imaginație, într-un continuum fără fisuri.” (Florin Bican)
 

Colecțiile fizice mi se par nesatisfăcătoare. Sunt sortite să rămână incomplete. În același timp însă, inițierea unei colecții este, cred, un reflex. Ține de stigmatul gândirii categoriale pe care îl purtăm, vrând, nevrând, cu toții. În virtutea lui, am colecționat în copilărie capace de bere, aripi de fluturi (recoltate de la insecte deja defuncte), timbre, poze alb-negru cu „artiști”, cumpărate de la casa cinematografului Progresul, cioburi de marmură descoperite pe terenul viran din spatele blocului, adiacent cimitirului sefard, obiecte ciudate de proveniență incertă, mașinuțe, bețe, revista Cutezătorii... 

Acum am renunțat la orice tentativă de a colecționa obiecte. Nici cărțile pe care le-am adunat nu constituie o colecție, pentru că eu colecționez nu cărțile, ci poveștile din ele, pe care le organizez, după criterii subiective, în categorii cu granițe poroase. Mai colecționez, din cărțile citite, cazuri de intertextualitate. De pildă, referințe la Alisa lui Lewis Carroll în operele altor autori, fie ei pentru copii sau – mai ales – pentru adulți. În general, îmi place să colecționez (și să descifrez) referințele la literatura pentru copii în cărțile pentru „oameni mari”. Relativ recent am mai inaugurat o colecție: furnicile în literatură și artă. Dar mi-e teamă că va trebui s-o abandonez curând, pentru că riscă să se prăbușească sub propria ei greutate. Ar fi trebuit să mă gândesc că în virtutea tendinței lor de a-și face loc și de a se răspândi peste tot, furnicile vor invada literatura și arta.

Pentru un hobby îți trebuie, cred, un tip de energie obsesivă care mie îmi lipsește. Așa că hobby-uri n-am. Deși uneori mă bănuiesc că apetența mea pentru literatura SF și literatura pentru copii (care „s-a păstrat de-a lungul anilor”) are o componentă obsesivă.
 

Ilustrație de Vasile Olac pentru Peripeţiile Alisei în Ţara Minunilor, de Lewis Carroll

„Mai colecționez, din cărțile citite, cazuri de intertextualitate. De pildă, referințe la Alisa lui Lewis Carroll în operele altor autori.” (Florin Bican)