Interviu Adina Rosetti | „Cel mai fantastic cadou pe care aș putea să-l primesc ar fi... timp”
Adina Rosetti a adus-o la viață pe Domnișoara Poimâine, cu care ați făcut cunoștință în Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul și în cele două volume (de până acum) ale Cronicilor Domnișoarei Poimâine. A cofondat De Basm, Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, predă cursuri de storytelling și face ateliere pentru copii. Adinei îi plac marea, vacanțele, mersul prin librării și, cum v-ați prins deja, cărțile și zilele de poimâine. Vă invit să citiți un interviu cu Adina Rosetti, care va fi publicat în trei părți, despre cea mai recentă dintre cărțile sale: Crăciunul Domnișoarei Poimâine, ilustrată de Cristiana Radu. În continuarea interviului veți afla mai multe despre alte două cărți în curs de apariție: Întâiul meu cuvânt de pionier, ilustrată de Dan Ungureanu, și noua ediție a volumului De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?... și alte 10 întrebări fantastice, conținând ilustrații semnate tot de Cristiana Radu.
Credit foto @ Cornel Brad
„Dacă ar fi după ei, oamenii ar vrea câte-un Crăciun pe zi”, spune spiridușul Nako în noua carte ilustrată cu Domnișoara Poimâine – Crăciunul Domnișoarei Poimâine. Și, trebuie s-o recunoaștem, cam are dreptate. Dacă bătrânul Tempus Întâiul s-ar îndura și-ar pune Crăciunul pe repeat, cum ar arăta pentru tine această zi desăvârșită?
Oau, Crăciunul pe repeat! Ce obositor! Acum a vorbit adultul din mine, excedat de faptul că trebuie să alerge după cadouri, să caute rețete de sarmale și să stea la coadă la supermarket. Să ne întoarcem deci la copilărie, adică la vremea în care Crăciunul era cu adevărat magic și plin de bucurie inocentă. L-aș ruga, așadar, pe bătrânul Tempus Întâiul să facă o vrajă și să dea timpul înapoi, să fiu în casa bunicilor, acolo unde mi-am petrecut primele sărbători de Crăciun din viață.
Dimineaţa de Ajun, cea mai frumoasă din lume, începea cu mine în cămaşă de noapte, urmărind fascinată trebăluiala bunicii prin bucătărie, gustând bunătăţi şi depănând poveşti, până când uşa se deschidea şi intra bunicul cu lemnele, aducând înăuntru o pală de vânt îngheţat şi câţiva fulgi răzleţi de zăpadă. Urmau pregătirile, toată ziua, la care îmi plăcea să particip: aranjatul veselei, decorarea bradului, repetițiile poeziei pe care urma să i-o spun seara Moșului – de regulă ceva cu iarnă, fulgi de nea şi săniuş, aceeaşi pe care o avusesem de învăţat pentru serbarea şcolară. Din exces de zel, pregăteam şi-un cântec suplimentar, pe care-l învăţam ascultând vinilurile vechi ale bunicilor. Uneori adormeam înainte să vină Moșul și mă trezeam buimacă după miezul nopții, la fix ca să găsesc cadourile sub bradul împodobit.
Domnișoara Poimâine are o listă destul de lungă pentru Moș Crăciun: un aparat de captat clipa, o clepsidră cu nisip magic, un memory stick cu extramemorie, printre altele. Cum arăta lista ta de cadouri în copilărie și care e „cel mai” fantastic cadou primit vreodată?
Lista mea era extrem de lungă și o pregăteam de prin noiembrie. Copilărind în anii ‘80, scrisoarea îi era adresată lui Moș Gerilă, singurul Moș cu aprobare de la partid. De obicei, ceream ce nu se găsea în mod normal, adică abțibilduri cu sclipici, rechizite cum văzusem la colegii cu rude „în Occident” și păpuși Barbie, cu precizarea „din alea adevărate”, pentru că mai exista varianta-imitație made in Bulgaria, căreia îi cădea părul foarte repede. Am cerut într-un an și Lego, însă oricât s-ar fi dat Moșul peste cap, n-a reușit să facă rost de așa ceva.
Cel mai tare cadou primit în copilărie a fost o căsuță pentru păpuși meșterită din plexiglas de nașul meu. 100% handmade, cu tot ce trebuie înăuntru. Acum, cred că cel mai fantastic cadou pe care aș putea să-l primesc ar fi... timp. Timp pentru scris, timp pentru mine. Și liniște, că am de aproape doi ani un șantier sub ferestrele blocului. Așadar, Moșule, sper că citești interviul ăsta...
(va urma)
A consemnat Oana Purice, Book Industry
Crăciunul Domnișoarei Poimâine de Adina Rosetti
Cu ilustrații de Cristiana Radu
Editura Vlad și Cartea cu Genius, 2021