10 noutăți de citit în august
Luna aceasta chiar nu ne vom plictisi. De la începutul verii au apărut cărți nou-nouțe pentru copii și adolescenți de la autori pe care-i îndrăgim sau vom putea să facem cunoștință cu scriitori și ilustratori cu care ne vom împrieteni la cataramă.
Autori români
Casa. Partea întâi, Alex Moldovan, categorie de vârstă 14 ani+, Editura Youngart
În România anului 2045, toate problemele par să fi fost rezolvate: Bucureștiul e cel mai verde oraș din Europa, la putere sunt vreo 300 de tineri deștepți, Casa Poporului a fost demolată, iar în locul ei a apărut Casa, locul de unde iubitul Președinte vizionar veghează la bunăstarea poporului (adică le dă internet cât cuprinde și mâncare cât să supraviețuiască). Tara Medinski, o puștoaică de optsprezece ani, este următorul Consilier, deși nimic nu pare s-o recomande pentru asta. Cu atât mai puțin trecutul ei. Dar nimeni nu se pune cu Algoritmul. Sau oare e chiar așa de imbatabil? Cu cât petrece mai mult timp în Casă, cu atât Tara află mai multe din dedesubturile putrede ale noului regim. Și în curând va trebui să aleagă: între cele trei facțiuni politice, între prieteni și inamici, între viață și moarte.
Cronicile Domnișoarei Poimâine III: Misterul orașului Lunivineri, Adina Rosetti, ilustrații de Oana Ispir, categorie de vârstă 12 ani+, Editura Arthur
De când așteptam un nou volum al Cronicilor Domnișoarei Poimâine! Eram supercurioasă să aflu ce se mai întâmplă în Regatul Timpului. Și lucrurile nu stau chiar bine. Orașul Etern a fost cuprins de un soi de pandemie de tristețe și nimeni nu mai are chef de nimic. Și marele Tempus e fără vlagă. Cum era de așteptat, Akum, fiul lui Poimâine și-al lui Vreodată, n-are stare. Așa că trece prin portalul-clepsidră și, alături de pisipapagalul Tani, ajunge în orașul Lunivineri, unde sâmbetele și duminicile fuseseră abolite și nimeni nu mai are timp de odihnă sau de joacă. Părinții săi pornesc din nou în căutarea lui, dar obstacolele par de data asta și mai multe, și mai grele.
Apă, praf și soare, Adriana Grigore, categorie de vârstă 12 ani+, Editura Arthur
Romanul de debut al Adrianei C. Grigore este inspirat din folclorul românesc. Regina Ruxandra își dorea un copil. Bătrânul Alexe voia să scape cerul și pământul de lighioanele necurate, care se arată odată cu vietățile nevinovate când descuie pământul pentru primăvară. Dar se învățase minte că nu se putea bizui pe ajutorul oamenilor; niciun voinic nu reușise să le stârpească de atâta amar de vreme. La fel cum nici Ruxandra nu reușise să poarte în pântece copii care să-i trăiască. Așa că doar o vrajă comună i-ar putea salva. Iar din această vrajă iau naștere Busuioc și Siminoc; unul fiu de rege, altul băiat de slujnică – dar amândoi la fel de puternici cât să înfrunte toate duhurile necurate.
Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri, Carmen Tiderle, ilustrații de Vali Petridean, categorie de vârstă 10 ani+, Editura Arthur
Atenție! Acum trebuie să vă țineți de burtă. Cum de ce? Pentru că o să vă prăpădiți de râs. Ați auzit de lupii din Huși care sunau mereu la uși și întrebau candid: „Vorbeați de lup”? Dar de greva electrocasnicelor pe ritmuri de Queen? Sau măcar de șoricelul Freddy care și-a deschis salon și toate pisicuțele scot ghearele la el: „Pentru mani-pedi,/ Nu ca să-l omoare”. Nu ați auzit? Atunci e musai să citiți cea mai nouă carte a lui Carmen Tiderle, ilustrată de Vali Petridean. Puse toate-n ritm și rimă, veți afla și despre petrecerea de Crăciun la care furnica l-a invitat pe greiere, despre cucul care voia s-o tulească-n pădure și să-și cumpere un Apple Watch și, poate cel mai important, dacă cumva clătitele pline de clăbuc sunt tot clătite.
Cui i-e frică de Scufița Roșie?, Georgiana Chițac, categorie de vârstă 3 ani+, Editura Vlad și Cartea cu Genius
Demult, tare demult, Scufița Roșie a avut o neînțelegere cu lupul. Cum știm cu toții, până la urmă lupul nu a sfârșit prea bine. Așa că stră-strănepoții lupului se tem că Scufița Roșie va vrea să se răzbune. Lupiblu și Lupicool sunt speriați de-a dreptul, mai ales că sunt convinși că unchiul fetiței are o pușcă uriașă cu care le poate veni de hac. Doar că ce să vezi? După ce înfulecară niște ciuperci la micul-dejun (c-atât găsiseră și ei prin pădure), dau nas în nas fix cu Scufița Roșie, care suspina de supărare că se rătăcise în drum spre bunica. Își vor învinge cei doi lupișori frica pentru a o ajuta?
Apolodor educator (Numărătoarea, Forme, Contrarii), ilustrații de Dan Ungureanu, categorie de vârstă 2 ani+
Cine nu-l cunoaște pe Apolodor? E tenor, cânta în cor, dar deodată i s-a făcut dor de frații lui din Labrador. Reîntors în țară, s-a pus pe călătorit. Așa a mers în Deltă și-a urmărit păsările-n zbor, a zburat pe Lună și s-a cocoțat pe crestele Carpaților. Acum a venit timpul să se joace și cu cei mai mici cititori. Și să învețe împreună despre numere, despre forme și contrarii în cea mai drăguță serie pentru toddleri.
De la clasici ilustrați la romane grafice
Minunea, Ediție ilustrată, R.J. Palacio, ilustrații de Tad Carpenter, traducere din limba engleză şi note de Iulia Arsintescu, categorie de vârstă 12 ani+, Editura Arthur
Dacă vă era dor de August Pullman, acum îl puteți revedea în ediția ilustrată a supercelebrului roman care a înduioșat o lume întreagă și a devenit bestseller New York Times. După anii de homeschooling, e timpul ca Auggie să meargă la școală. Știe că, din cauza chipului său special, nu-i va fi tocmai ușor. Dar felul în care este tratat de colegi îi depășește orice așteptare, și doar blândețea și bunătatea îl pot ajuta să supraviețuiască clasei a cincea.
Morcoveață, Jules Renard, ilustrații de Dan Ungureanu, traducere din limba franceză de Marcel Gafton și Modest Morariu, categorie de vârstă 12 ani+, Editura Arthur
Povestea lui François Lepic, poreclit Morcoveață de la claia sa de păr roșcat, este acum disponibilă în haine noi, minunat ilustrate de Dan Ungureanu. Adaptat pentru scenă, pentru marile și micile ecrane de nenumărate ori, romanul lui Jules Renard este un clasic al literaturii pentru copii. Cu o mamă care nu-i tocmai cea mai iubitoare din lume și cu un tată care abia dacă-l bagă în seamă, Morcoveață trebuie să se descurce singur și să învețe să îndure răutățile celor din jur. Noroc că aventura și umorul îl însoțesc mereu.
Clubul bonelor. Ideea grozavă a lui Kristy, Anne M. Martin, Raina Telgemeier, traducere din limba engleză de Lavinia Mihók, categorie de vârstă 11 ani+, Editura Grafic
Kristy Thomas are o superidee: să facă un club al bonelor. Împreună cu Mary Anne, Claudia și Stacey pornesc „afacerea”. Toată lumea din oraș pare să aibă nevoie de o bonă. Așa că de ce să nu ofere servicii profesioniste? Chiar dacă asta presupune și să înfrunți iubirea băloasă a doi dulăi sau grebla nu tocmai prietenoasă a doamnei Porter, aka vrăjitoarea Destina Morbida. Doar că uneori și cele patru fete au nevoie de cineva să le poarte de grijă. Și nu tocmai pentru asta există prietenii?
Când zboară porcii. O carte cu Batpig, Rob Harrell, traducere din limba engleză de Oana Purice, categorie de vârstă 8 ani+, Editura Grafic
Pentru iubitorii de benzi desenate, dar și pentru cei care încă nu le-au descoperit farmecul, Batpig este aici! Aș zice să vă salveze, dar mai întâi să vă distreze. Gary Yorkshire era un porc ca oricare altul. Asta până când Brooklyn, prietena sa liliac, face o nefăcută și Gary capătă puteri ciudate. De fapt, puteri de supererou. Și ca orice supererou, are nevoie de un supernume. Bine, și de un slogan, dar nu e timp de așa ceva. Orașul trebuie salvat de Repto-Man Gură-Spurcată și de glumele lui scârboase, dar și de malefica Măcelăreasă, care nu suportă vegetarienii și-i pune gând rău șunculiței lui Gary. Ă, pardon. Batpig.
Un articol de Oana Purice