10 cărți de cultură generală pentru copii

de Matei20 aprilie 2021
10 cărți de cultură generală

Din orice carte învățăm câte ceva, dar anumite cărți sunt gândite special să te facă interesat de anumite subiecte sau să completeze cunoștințele pe care copiii le acumulează la școală. Aceste cărți ne ajută să învățăm distractiv. Fie că-s în versuri și introduc noțiuni elementare pentru cei mici, fie că-s gândite ca povești de aventură, ele îi vor ajuta să afle mai multe despre lumea înconjurătoare. 

 

E important ca cei mici să deprindă noțiuni de cultură generală încă de la cele mai fragede vârste, iar cu timpul să poată aprofunda diferite subiecte și să învețe prin joacă și activități distractive. Lectura e una dintre cele mai potrivite modalități de a-i face pe copii să se cunoască și să descopere lucrurile din jurul lor. Prin lectură vor afla despre cine sunt și cum am ajuns aici, despre natură și viețuitoare, despre istorie, mitologie sau istoria artei și-și vor putea dezvolta și imaginația în același timp. 

 

Copiii trebuie încurajați să cunoască lucruri cât mai diferite pentru a-și putea da seama singuri de subiectele care-i pasionează cu adevărat. Dar lectura nu e totul, discuțiile despre cărțile citite trebuie să completeze noțiunile descoperite în cărți. De asemenea, activitățile în baza cărților citite, experimentele, vizitele la muzee, au rolul de a consolida informațiile aflate prin lectură.  

 

Am selectat zece cărți care conțin noțiuni de cultură generală, și care, cred, n-ar trebui să lipsească din bibliotecile copiilor.

 

Cum am ajuns aici?, Philip Bunting, Editura Vlad și Cartea cu Genius

 

Cum am ajuns aici? de Philip Bunting

Volumul scris și ilustrat de Philip Bunting, explică într-un mod prietenos cum au evoluat lucrurile. Cum, de-a lungul timpului, de la Big Bang, până în prezent, au apărut ființele pe pământ, printre care și, noi, oamenii. Bunting ilustrează simpatic diferitele vietăți și oferă explicații despre acestea pe tot parcursul cărții. Volumul e ideal pentru a-i deprinde pe cei mai mici dintre copii cu noțiunile elementare care țin de teoria evoluției. În plus, autorul oferă și posibile dezvoltări alternative ale vieții pe Pământ, care cu siguranță îi vor amuza pe aceștia. 

 

Atlasul penelor, Tish Rabe, Editura Vlad și Cartea cu Genius  Înăuntru-Afarei tale, Tish Rabe, Editura Vlad și Cartea cu Genius

Biblioteca interactivă Cotoi cu pălărioi

Poate că-l cunoști deja pe Cotoi cu Pălărioi, celebrul personaj inventat de scriitorul și ilustratorul american Dr. Seuss. Ei bine, alături de el poți afla despre păsări, în cartea Atlasul penelor sau poți călători Înăuntru-Afarei tale și descoperi cum funcționează corpul uman. Versurile semnate de Tish Rabe și traduse în limba română de scriitorul Florin Bican sunt o modalitate extrem de plăcută de a-i face pe copii să exploreze universul păsărilor sau interiorul corpului uman într-o manieră ludică și jucăușă. Mai mult, cu ajutorul ilustrațiilor lui Aristides Ruiz cei mici pot vedea cu ochii lor cum arată scheletul uman sau un pițigoi. Cărțile în versuri sunt între cele mai plăcute modalități de a le transmite informații și noțiuni de bază, într-un fel distractiv, preșcolarilor. 

 

„Când vrei să descoperi păsări, // Să le auzi, poți asculta// Sunetele care sunt // Noi pentru urechea ta.”

 

Pe lângă versuri vei vedea și niște casete care explică anumite lucruri, iar la sfârșit găsești și un glosar de termeni. 

 

Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, Florin Bican, il. Dan Ungureanu

Primul volum din seria Apolodor Explorator

Rămânem în domeniul ornitologic (ornitologia e o ramură a zoologiei care se ocupă de studiul păsărilor) și ajungem în Deltă, alături de Apolodor, de Maimuțica și pisoiul Tiț. Pe Apolodor probabil că-l știi din cărțile clasice, semnate de Gellu Naum. Dar acest volum este primul din seria Apolodor Explorator. E scris de Florin BIcan și ilustrat de Dan Ungureanu. Copiii vor învăța din carte ce păsări trăiesc în deltă și vor putea vedea niște ilustrații uluitoare cu aceste viețuitoare. Vor mai afla și cum își fac cuib anumite păsări din Deltă, cum înoată și pescuiesc și tot felul de alte detalii fascinante despre viața acestora. Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor este o minunăție de carte: jucăușă, ușor de citit și o bună ocazie să înveți despre fauna Deltei Dunării, fără să te simți amenințat de țânțari. 

 

Cărțile micului geniu, Ken Jennings, Editura Arthur

Cărțile micului geniu

Trecem acum la o serie de cărți pentru copii ceva mai mari, Cărțile micului geniu de Ken Jennings. Cele trei cărți le povestesc copiilor despre Corpul omenesc, Mitologia greacă și Spațiul cosmic. Jennings îmbină desenul și textul, în stilul cărților din seria Jurnalul unui puști, și explică pe înțelesul copiilor diverse noțiuni, în funcție de subiectul abordat. Pe lângă asta, autorul dezvoltă diferite activități care-i vor ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine și interactiv temele propuse. Nu cred să existe cărți mai distractive prin care să înveți lucruri despre mitologie sau spațiul cosmic jucându-te în același timp. Această serie de cărți ar trebui să fie nelipsită din biblioteca oricărui școlar din clasele primare. 

Arta pe înțelesul copiilor. Cartea albă, Amanda Renshaw, Editura Arthur  Arta pe înțelesul copiilor. Cartea galbenă, Amanda Renshaw, Editura Arthur

Cărțile care-i împrietenesc pe copii cu arta

Pentru copiii pasionați de desen sau care vor să-i descopere pe cei mai importanți artiști din lume, editura Arthur a publicat albumele Arta pe înțelesul copiilor. Cei mici vor putea explora stilul tehnica artiștilor din diferite perioade ale istoriei artei. Sunt două albume perfecte pentru părinții și profesorii care vor să-i împrietenească pe copii cu arta. Copiii vor avea șansa să observe mai multe generații de artiști, ceea ce-i va face să înțeleagă mai bine lucrările pe care le vor vedea în vizitele la muzee. 

 

Istoria lui Răzvan, Horia Corcheș, Editura Arthur

 

O lecție de istorie ca o călătorie în timp

Istoria lui Răzvan, cartea lui Horia Corcheș, ilustrată de Alexandru Ciubotariu, este o poveste despre călătoria în timp. Astfel, Răzvan, un copil al timpurilor noastre, ajunge să cunoască istoria românilor și să se împrietenească cu diferite personaje care trăiau în anumite epoci. Este o modalitate extrem de prietenoasă de a-i face pe copii curioși în legătură cu evenimentele istoriei noastre. De a le stârni interesul celor care poate nu sunt foarte entuziasmați de orele de istorie de la clasă. În plus, e și o carte de aventuri, iar copiii se pot identifica foarte ușor cu personajul principal al poveștii. 

Teatrul corpului uman, Maris Wicks, Editura Grafic, Colecția miniGrafic

 

Bonus: Teatrul Corpului Uman de Maris Wicks. Nu trebuia să lipsească din această listă un volum de benzi desenate. Dinamic, frumos ilustrat, autoarea le arată copiilor misterele corpului uman și felul în care acesta funcționează. E o carte care-i poate face pe copii pasionați de biologie și la care aceștia se vor întoarce pentru a înțelege mai ușor și într-un limbaj simplu noțiunile mai complicat de descifrat din manuale. 

 

Acestea sunt doar câteva sugestii de cărți care pot dezvolta cultura generală a copiilor. Ele n-ar trebui să lipsească din bibliotecile școlare sau din cele de acasă. Sunt cărți la care te poți întoarce constant pentru că tot timpul vei descoperi lucruri noi și vei înțelege mai bine diferite subiecte. Îți recomandăm să afli mai multe despre ele pe site-urile noastre și să-i bucuri pe cei mici cu ele și să le stârnești curiozitatea.

Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART