Brendan Wenzel este un tânăr și foarte talentat ilustrator american. Lucrările lui au apărut în reviste, animații, cărți scrise de alți autori. Locuiește la New York, dar multă vreme a călătorit prin tot felul de țări, lucru care i-a fost de mare folos în crearea cărților lui, spune el. Și tot de mare folos i-a fost faptul că a desenat și a pictat adesea alături de copii. A învățat să privească lumea cu alți ochi, să se joace cu perspectivele.
Cu toții au văzut o pisică (2016) este prima carte scrisă și ilustrată de el și a devenit imediat una dintre preferatele publicului. În 2017, cartea cu pisica lui uimitoare a primit Mențiune Caldecott, ceea ce înseamnă că a fost considerată una dintre cele mai frumoase cărți ale anului.