Lisa Thompson s-a născut în Essex, Marea Britanie, pe 5 mai 1973. Este o autoare de cărți pentru copii.
A scris prima carte când avea nouă ani. Își dorea foarte mult să ia lecții de călărie, dar pentru că părinții nu își permiteau asta, a ajuns să scrie o cărticică despre o fată care a făcut un adăpost pentru cai. Avea și ilustrații, desenate tot de ea. Pe la 20 de ani a avut ocazia să călărească un cal, însă i-a fost atât de frică încât a cerut să coboare.
Este pasionată de radio. A lucrat ca asistentă de emisiuni radiofonice la BBC, unde a cunoscut o mulțime de persoane faimoase.
Și-a dorit întotdeauna să devină scriitoare. Cartea ei de debut este Băiatul de acvariu, publicată în Marea Britanie, în 2017. A fost nominalizată la Medalia Carnegie și s-a vândut în întreaga lume. Cartea a fost urmată de romanul The Light Jar, apărut în 2018.
Locul ei preferat pentru scris este la masa din bucătărie, unde se află mai aproape de ceainic și biscuiți. Trăiește la țară, în Suffolk, împreună cu familia ei și pisica pe care au adoptat-o.