RICHARD ADAMS (1920-2016) este un scriitor englez celebru pentru cărțile sale pentru copii. A studiat istoria modernă și a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A lucrat de-a lungul vremii pentru Ministerul britanic al Mediului, a fost președintele Societății Regale pentru Prevenirea Cruzimii asupra Animalelor și a fost invitat să predea la University of Florida și la Hollins University din Virginia.
În 1972, după ce manuscrisul a fost respins de mai mulți editori, Watership Down a văzut în cele din urmă lumina tiparului, devenind una dintre cele mai bine vândute cărți pentru copii din toate timpurile. Romanul i-a adus autorului Medalia Carnegie și The Guardian Children’s Fiction Prize. Watership Down a fost ecranizat în 1978, iar în perioada 1999-2001 a stat la baza unui serial TV animat, ca în 2018 să revină în atenția publicului larg printr-o miniserie Netflix.
În 1996, Richard Adams a publicat Tales from Watership Down, un volum de povestiri plasat în același univers de-acum legendar. A mai scris și Shardik (1974), The Plague Dogs (1977), The Girl in a Swing (1980) și Maia (1984).