Polonezul Stanisław Lem (1921-2006) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori SF din toate timpurile, dar în acelaşi timp şi autor de lucrări filosofice, futurologice şi de satiră. Tradus in 41 de limbi, a debutat la vârsta de 30 de ani cu romanul Astronauţii, după care a abandonat cercetarea ştiinţifică şi s-a dedicat exclusiv scrisului. Pe plan mondial este cel mai bine cunoscut pentru romanul Solaris (1961), care a fost tradus în zeci de limbi şi a fost ecranizat de trei ori. Problema contactului cu entităţi extraterestre/non-umane nu se referă doar la extratereştri, ci şi la omenire. Pe măsură ce o specie inteligentă se dezvoltă, a postulat Lem, ea va depăşi până la urmă capacitatea mediului său natural de a o susţine. În momentul acela, ajunge la o criză: fie reuşeşte să-şi depăşească limitările de mediu, fie colapsează. Dacă motivul pentru care omenirea nu a găsit deocamdată alte civilizaţii este faptul că ele s-au autodistrus, viitorul nostru nu se anunţă foarte optimist. Dar dacă acestea nu mai pot fi găsite fiindcă au trecut cu succes prin locul îngust – sau „singularitate” – şi au ieşit transformate în partea cealaltă, cine poate şti ce ne rezervă viitorul?
