Gheorghe Crăciun, prozator, eseist, traducător, se naşte la 8 mai 1950, în comuna Tohanu Vechi, judeţul Braşov. Este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în timpul căreia frecventează cenaclul studenţesc de proză Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu.
Debutul său publicistic are loc în revista Luceafărul, cu poezie, iar în 1982 debutează editorial cu volumul de proză scurtă Acte originale, copii legalizate. Pe lângă acesta, mai scrie trei romane: Compunere cu paralele inegale (1988; ediţia a II-a, 1999), Frumoasa fără corp (1993) şi Pupa russa (2004). Publică volumele de articole şi eseuri: Cu garda deschisă (1997), În căutarea referinţei (1998), Reducerea la scară (1999), Aisbergul poeziei moderne (2002), Doi într-o carte, fără a-l mai socoti pe autorul ei. Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu (2003). În 2003 apare volumul de proze scurte, desene şi fotografii Mecanica fluidului. Alcătuieşte şi prefaţează antologiile: Competiţia continuă. Generaţia '80 în texte teoretice (1994; ediţia a II-a, 1999) şi Generaţia '80 în proză scurtă (în colaborare, 1998). În 2006, apare volumul Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000).
Gheorghe Crăciun moare la 30 ianuarie 2007.
Dintre premiile obţinute, amintim: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, 1983; Premiul ASPRO pentru Cea mai bună carte de critică a anului, 1997, 2002; Premiul revistei Cuvântul pentru exegeză critică, 2002.
"Un creator de lumi şi un împătimit al ideilor, Gheorghe Crăciun a lăsat în urma lui o operă unitară, în care fiecare volum este o secvenţă de sine stătătoare a unui Text unic, periodic rescris şi revizitat. Orice lectură a cărţilor sale este un prilej de a regăsi o conştiinţă vie, pulsând în ritmul atât de specific al frazelor sale, o gândire definitiv încrustată în materialitatea transparentă a singurului corp rezistent în timp, cel textual."
Carmen Muşat
"Când laşi din mână cartea lui Gheorghe Crăciun, ai sentimentul că literatura şi scrisul - ca obsesii otrăvitoare ale existenţei autorului contemporan - au fost disecate cu maximă acurateţe până-n străfundul fiinţei lor."
Letiţia Guran
De acelaşi autor la Editura ART, în curs de apariţie:
- Acte originale, copii legalizate
- Compunere cu paralele inegale
- Mecanica fluidului