W. HAUFF - MUC CEL MIC
Nu-mi amintesc de o carte anume care să-mi fi marcat copilăria, ci doar că îmi plăceau extrem de mult poveștile. Orice fel de povești. Îmi amintesc însă (constant) de cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de lectură și pe care aș reciti-o oricând și la orice oră - Matilda, de Roald Dahl. Nu cred că puteam să dau peste o carte mai potrivită care să-mi dezvăluie primele mistere ale lumii cititorilor și totodată să mă captiveze suficient de tare încât să revin la ea de fiecare dată când nu știam ce să mai citesc. Am citit-o prima dată pe la vreo 8 ani și am recitit-o de nenumărate ori, inclusiv în liceu, când deja aveam gusturile formate și știam exact ce fel de cărți îmi plac. O altă poveste pe care o asociez cu copilăria, deși aveam vreo zece ani când m-am apucat de serie, este Harry Potter. Citită și răscitită, lăudată și cu un loc special în inima mea, e seria la care mereu găsesc ceva nou, deși cunosc povestea aproape în detaliu.
Cred că pentru fiecare dintre noi există o carte sau mai degrabă Cartea , care ne-a deschis apetitul pentru citit sau ne-a marcat anii copilăriei într-un fel aparte. Colecția Arthur Retro își propune să le bucure sufletele celor deveniți acum adulți, readucându-le în viață poveștile pe care le-au iubit și pe care vor să le transmită mai departe noii generații. Muc cel mic este un personaj destul de cunoscut și îi va încânta cu siguranță și pe puștii secolului XXI. Alături de el, din colecție mai fac parte Doctorul Aumădoare, Cârtițel și pantalonașii, Despre Jorg,pe care-l dureau dinții etc.
Citește continuarea recenziei pe blogul Cititori feroce.