W. G. Sebald, o discretă conservă de erudiție

După apariția în română, în 2008 a romanului Austerlitz, W.G.Sebald a intrat în conștiința românilor ca un scriitor atipic, deosebit de erudit, și pe alocuri provocator, ilustrînd o conștiință morală care a folosit genul romanesc pentru a enunța problematici grave, tot mai rar formulate în zilele noastre. În acel roman personajul principal era chiar cel care a dat numele scrierii, un alter-ego cumva al autorului, dar exprimîndu-se indirect. În noua traducere românească, Inelele lui Saturn, autorul se prezintă la persoana 1, și face o lungă călătorie pe coasta britanică a Mării Nordului, mai exact prin pustiitul comitat Suffolk, unde hălăduiește prin sate, printre castele, bărăgane și plaje ca, în cele din urmă, să fie internat „într-o stare de imobilitate aproape totală”, după cum însuși autorul o mărturisește chiar din capul însemnărilor sale. 

Pe întinsul a 300 de pagini ale ediției românești parcurgem un traseu atît geografic, topografic, cît și cultural și spiritual. Naratorul ne face cunoștință atît cu locurile prin care hoinărește, cît și cu preocupările sale intelectuale, fie de natură empatică, livrescă, fie prin intermediul unor relații de amiciție și profesionale directe, cu oameni la fel de atipici, ca și autorul însuși. Din chiar primul capitol al acestei cărți-caleidoscop facem cunoștință cu doi specialiști în literatura clasică de expresie franceză: Michael H. Parkinson și Janine Rosalind Dakyns, cărora Sebald le dedică mici bijuterii literare, o dovadă clară a atașamentului avut pentru cei doi, după ce ambii părăsesc subit această lume, în 1994. Emoționantele și profundele sale rînduri le putem interpeta ca pe niște ferpare literare.   

Citește în continuare pe blogul Ochiul de veghe.