Vieţi frânte
Citesc rar cărţi despre război, mai ales despre cele două conflagraţii mondiale, în urma cărora graniţele teritoriale au glisat, reconfigurând o lume care a trebuit să înveţe, din mers şi cu imense sacrificii, cum să trăiască încercând să uite ceea ce nu poate fi uitat. Căci lumea de după război, deopotrivă a supravieţuitorilor şi a celor din spatele frontului, găseşte greu calea spre normalitate. Rămân atâtea răni de vindecat (şi nu vorbim, de fapt, despre cele fizice), atâtea legături care se fragilizează, încât războiul propriu-zis se prelungeşte dureros în războiul interior, mult mai perfid.
A scrie despre aceste destine nu este deloc un lucru confortabil, dimpotrivă. Ficţiunea, oricâte libertăţi şi-ar lua, nu poate eluda în totalitate documentele istorice, ororile pe care le atestă acestea, statisticile sumbre.Melodrama, patetismul retoric, tendenţiozitatea sunt tot atâtea pericole care pândesc acest tip de scriitură. Cărţile despre război, cu viziune antieroică, antirăzboinică, (îmi) par cel mai greu de scris. Îţi trebuie nu doar talent literar propriu-zis, ci şi necesara detaşare emoţională de subiectul abordat. Să nu te ia valul unor raţionamente şi al unor aproape inerente (pre)judecăţi de ordin istoric.
Lui Ralf Rotherman, scriitor german contemporan, îi reuşeşte. Murind când vine primăvara, cel de-al optulea roman al său, stă mărturie în acest sens. Trebuie să fi fost greu să scrii despre ultimul an al Celui de-al Doilea Război Mondial, despre fanatismul nazist, despre soluţia disperată a lui Hitler de a înrola adolescenţi din zonele de provincie şi de a-i arunca în luptă după o instrucţie militară minimală. Căci despre o astfel de experienţă traumatizantă vorbeşte cartea aceasta. Walter şi Friedrich „Fiete”, doi adolescenţi care lucrau ca mulgători la o fermă de vaci din regiunea de nord a Germaniei, sunt brutal smulşi din rostul lor, din bucuria anilor tineri, siliţi să se înroleze într-o armată deja în degringoladă, într-un război deja pierdut, în care ei nu-şi găsesc identitatea şi rostul.
Citește în continuare pe Bookhub.ro.