Un bărbat pe nume Ove – cartea perfectă pentru vacanță

Se-ntâmplă uneori în viață să pui mâna pe o carte și să vrei să o citești doar pentru că ai văzut-o la toată lumea. Și nu vorbesc despre acele cărți care stau în topul celor mai vândute, ci despre lecturile pe care le vezi pozate în fel și chip. Hop o poză pe instagram, hop altă poză pe facebook și tot așa.

Asta e povestea prin care eu am pus mâna pe „Un bărbat pe nume Ove”. Iar mie cu atât mai dragi mi-s cărțile care îmi spun o altă poveste pe lângă cea dintre file. Când se naște așa o poveste între noi și pot să-mi aduc aminte zâmbind: cartea asta am citit-o când…

Așa că am decis să declar Un bărbat pe nume Ove de Frederik Backman cartea perfectă pentru vacanță. Și, cum în ultima vreme, nu mi-am mai găsit deloc inspirație și timp să scriu pe blog, am cam rărit și recomandările de carte. Dar peste romanul ăsta nu puteam să trec așa, fără să povestesc. De altfel, mi-am propus să-l tot recomand de acum încolo, oricând va veni vorba de o carte bună de luat în bagaj (dar nu neapărat).

Cam atât cu vorbăria, să trecem la povestit… 

Dacă n-ar fi un bătrânel al naibii de morocănos, Ove ar fi chiar simpatic. De altfel, șansele să-ți amintească de moșul morocănos de pe strada ta care are mereu ceva de comentat sunt mari. Și, să fim sinceri, câți dintre noi ne gândim la motivele pentru care un om nu este tocmai cel mai simpatic despre planetă?

Printre altele, cartea asta ne învață că nu e ok să judeci după aparențe. Știai asta, nu? Și, cel mai probabil, n-ai aplicat-o niciodată cu adevărat. Poate mesajul cărții ar fi prea moralizator dacă nu te-ar face să râzi cu lacrimi. Sau dacă, pe fondul acestor râsete și întâmplări care stârnesc râsul, nu s-ar afla o poveste care să emoționeze.

Citește în continuare pe Unblogdeidei.