Tahar Ben Jelloum – Această orbitoare absență a luminii
În absența luminii nu există doar întuneric, ci și multă suferință și o dorință egală de a muri și de a supraviețui în același timp. În romanul lui Tahar Ben Jelloum, Această orbitoare absență a luminii (frumos tradus de poetul Claudiu Komartin, care a făcut o treabă excelentă, frazele curg natural și sunt convins că a căutat să dea și mai multă poezie narațiunii deja poetice a autorului), cu un titlu care mi-a atras din prima atenția și care m-a fascinat prin aparenta sa simplitate, prin eleganța imaginii și prin sensurile care se ascund în spatele lui, întunericul, durerea și lupta împotriva amintirii de dinainte de începutul morții sunt de o pregnanță neliniștitoare. Și mai tulburător este faptul că nu e vorba doar de o ficțiune, ci de o realitate. În timp ce citeam mă bucuram chiar și de cele mai mari tristeți ale mele, fiindcă în comparație cu coșmarul lumii de sub pământ ceea ce mi se întâmplă este doar uman și natural, pe când suferința din acest roman este una care nu poate fi ruptă decât din imaginația tulburată a unor oameni cu mult întuneric în ei.
