Sosirea. O poveste fără cuvinte

Imigrația este un cuvânt-cheie în presa ultimilor ani. Politicienii vorbesc la rândul lor despre imigrație. Internauții scriu și comentează furibund subiectul. Scenariștii și regizorii fac filme despre imigranți. Nu este chiar atât de surprinzător că viața de imigrant a devenit și subiectul unui roman grafic. Este însă foarte probabil ca romanul grafic în cauză să atingă în „cititori” o coardă sensibilă.

Cuvântul „cititori” este între ghilimele dintr-un motiv anume. Romanul grafic Sosirea (de Shaun Tan) se bazează doar pe puterea imaginilor. Nu există cuvinte, nici replici în acest volum. Ilustrațiile sunt cele care vorbesc sau, mai bine spus, care ne lasă pe noi, privitorii, să le interpretăm, să-i atașăm fiecărui cadru cuvintele potrivite, să zăbovim asupra fiecărei imagini suficient de mult cât să construim în jurul ei un dialog sau să descoperim o trăire, o emoție, o întrebare.

Povestea începe cu un bărbat care își face bagajul, iar în bagajul acesta așază un lucru prețios: fotografia propriei familii. Îi vedem mâinile care împachetează cu grijă fotografia înrămată și îi distingem chipul în fotografie. Apoi, îl vedem pe bărbat alături de soția lui, într-o ilustrație care ocupă o pagină întreagă. Pare că între cei doi soți este o tăcere dureroasă, impusă de gândul apropiatei despărțiri. Bărbatul își ține mâna pe geamantan, iar soția își ține mâna peste a lui. Un gest care spune mult… Într-adevăr, o imagine face uneori cât o mie de cuvinte (sau chiar mai multe).

Apare apoi în scenă și fetița. Cei trei membri ai familiei se îmbracă și pleacă. Vedem un spread cu o perspectivă de sus asupra orașului. Lungi cozi, ca de dragoni, se ivesc amenințătoare dintre clădiri, sugerând iminența primejdiei. Orașul a devenit de nelocuit. Curând, descoperim că bărbatul pleacă, lăsându-și în urmă familia înlăcrimată. Acesta este începutul romanului grafic Sosirea. Acesta este începutul poveștii imigrantului „universal”.