SELECŢIA "FORMULA AS”
Un cititor al revistei noastre îmi reproşează într-o scrisoare că ignor în rubrica aceasta evenimentele editoriale din zona poeziei. Iată, îmi pun cenuşă în cap şi vă recomand azi o minune de carte a unui mare poet, mai puţin cunoscut la noi decât alţi inovatori ai limbajului artistic din secolul XX. Singularul Henri Michaux (1899-1984) ocupă un loc esenţial în arta modernă, atât prin opera literară, copleşitoare prin diversitate, cât şi cu desenele şi picturile sale. Dacă avangardiştii şi în special suprarealiştii au mers în pluton, ca o grupare cu program, ajungând la faimă şi cote mondiale, dacă sunt mult comentaţi şi au urmaşi artistici până azi, Michaux, care şi-a găsit drumul pe cont propriu, e oarecum nedreptăţit. Asta deşi şi-a pus în joc întreaga fiinţă în lupta cu insuficienţa limbajului de a exprima tensiunile lăuntrice, de a atinge limitele până la care e posibilă cunoaşterea omenească. Plasat la graniţa dintre poezie, filosofie şi mistică, demersul lui de explorare a "departelui lăuntric" e fascinant prin revelaţiile la care, ghidaţi pas cu pas de Michaux, putem avea şi noi acces, îl putem însoţi în aventurile spiritului însetat de adevăr, de înţelepciune, de echilibru. Efortul de a-l urma - ce presupune imaginaţie, sensibilitate, respectul tainelor esenţiale - e răsplătit cu vârf şi îndesat printr-o încântare magică. Sigur, Michaux nu poate fi un scriitor popular, chiar şi în Franţa valoarea lui de patrimoniu a fost întârziată. Abia la sfârşitul secolului trecut întreaga operă - texte, desene şi picturi - şi-a găsit locul în trei volume din colecţia Pléiade. În româneşte avem o bună antologie, apărută la Editura Univers în 2000, "Mişcări ale fiinţei interioare", cu traducere, prefaţă şi repere biobibliografice de Gabriela Duda. Trebuie spus că un asemenea scriitor care testează limitele limbajului, evadând din determinismul formelor consacrate cultural pentru a surprinde gândirea în mişcare - e dificil de tradus. De fapt lui Michaux nu-i era suficient limbajul verbal pentru a-şi comunica traversările subiective spre adevăruri generice şi, conştient că există intuiţii ce nu pot fi comunicate prin cuvinte, a trecut la desen şi pictură, mai directe purtătoare de sens. Onorându-şi numele, Editura ART a publicat de curând, în ediţie bilingvă una din cărţile de referinţă ale lui Michaux, "În ţara Magiei". Traducerea aparţine unui valoros poet şi grafician, Dan Stanciu, înrudit în spirit cu Michaux prin propriile experimente poetice şi plastice, printr-un umor subversiv ultrarafinat, dar şi prin reculul faţă de gălăgioasa afirmare de sine a artiştilor români de azi. Nici nu se putea găsi un mai potrivit tălmăcitor şi, având alături originalul, soluţiile lui Dan Stanciu pentru re-crearea în româneşte a profilului stilistic atât de individual sunt în sine uimitoare. Îmi pare rău că n-am loc aici de exemple. E ştiut că, în viaţa reală, Michaux a fost, cel puţin până la un timp, un pasionat călător, care a străbătut lumea întâi ca matelot şi apoi în expediţii pe toate continentele. A scris şi publicat pseudo-jurnale de călătorie, precum "Ecuador" sau "Un barbar în Asia", în care se vede că voiajurile erau pentru el experienţe iniţiatice, până la urmă dezamăgitoare. Şi atunci îşi caută compensaţia în călătorii fictive, proiectate din imaginaţie. Unor ţări inventate, locuite de popoare imaginare, le sunt consacrate volumele "Călătorie în Marea Garabanie" (1936), "În ţara Magiei" (1941) şi "Aici, Podemma" (1946). Ceea ce eşuase în peregrinările reale, devine unul din motivele majore ale călătoriei imaginare, în care nu e interesat de etnografie, ci de detalii morale şi psihice, de căutări spirituale, de aprofundări ale dorinţei de a comunica deplin stări, experienţe, transgresiuni în necunoscut, cu nelinişti şi suferinţe.
