Să trăiești printr-o procură…

28 septembrie 2020

Paul Auster și-a ales, ca prozator, o formulă estetică hibridă, atrăgându-și cititori cu preferințe diverse în materie delectură. Astfel, în fiecare dintre cărțile sale întâlnim elemente de roman polițist cu tușe senzaționiste, inteligent articulate prozastic, roman noir, satiră social-politică și culturală etc. Scriitorul american, cunoscut în special prin cele trei romane care alcătuiesc Trilogia New York-ului (respectiv Orașul de sticlă, Fantome, Camera încuiată), alege deliberat să scrie cărți în care cititorul îi devine coechipier, însoțindu-l febril prin(tre) meandrele unei trame narative alunecoase și imprevizibile.

 

Cartea iluziilor debutează ex abrupto, cu dispariția unui cvasicunoscut actor din epoca filmului mut, dispariție care naște, în timp, mai multe întrebări și, inevitabil, legende. Aparent, acest actor, Hector Mann pe nume său, confiscă atenția cititorului, pentru ca, după numai câteva pagini, aceasta să se mute asupra altui personaj, deloc întâmplător (și) naratorul poveștii, David Zimmer, profesor de literatură în Vermont și autorul unui studiu despre viața și filmele lui Hector Mann. El ajunge să-l „cunoască” pe Hector Mann în urma unei experiențe de viață traumatizante: soția și cei doi fii mor într-un accident aviatic. Sentimentul culpei, coroborat cu pierderea propriu-zisă a familiei, declanșează un proces autodistructiv aparent iremediabil: refugiul zilnic în alcool, autoizolarea, renunțarea la serviciu, la prieteni, la ieșiri, la o minimală formă de socializare:

 

„Nu mai țin minte mare lucru din ce mi s-a întâmplat în vara aceea. Luni bune am trăit într-o negură de durere alcoolizată și autocompătimire, neieșind decât rareori din casă, neostenindu-mă decât rareori să mănânc sau să mă rad sau să mă spăl (…) Mi-am dat seama că era mai bine să fiu lăsat în pace, era mai bine să mă războiesc cu zilele în bezna din  propria mea minte. Când nu eram beat sau tolănit pe canapeaua de zi, uitându-mă la televizor, îmi petreceam timpul bântuind prin casă…” (pag. 15).


Citește continuarea articolului pe BookHub.ro.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART