Să creştem mici
De mult îmi propusesem să resuscitez rubrica de cronici şi recomandări a site-ului, aşa că nu pot decât să mă bucur că mi s-a oferit acum ocazia să o fac în stil mare, mulţumită ultimei apariţii semnate de Laura Grünberg. „Să creştem mici” e o poveste şui, atipică, nonconformistă, scrisă cu foarte mult haz, care mi-a căzut cu tronc, recunosc, dar care nu e tocmai uşor de prezentat. Nu de alta, dar am remarcat că atunci când oamenii vor să spună câteva cuvinte despre povestea Laurei, animaţi fiind de cele mai bune intenţii, ajung totuşi să vorbească mai mult despre ei decât despre carte. Aşa că, probabil din prea mult entuziasm, ţin neapărat să ne spună că ei sunt „pufoşi”, „plutitori” sau măcar „comuni/medii” (adică pozitivii din povestea ei), se disculpă care mai de care că n-ar avea nimic în comun cu „ofuscaţii”, „paraziţii” şi „avuţii” (aka negativii) sau, mai rău, cu negativii absoluţi, „omarii”, dar cam uită să ne spună şi cu ce fel de carte avem de-a face. Nu toţi, e drept. La lansare, cineva ne-a spus că „Să creştem mici” nu e o poveste, ci un joc, o colecţie de teste psihologice (sociologice) hazlii, teste care ar trebui citite şi „rezolvate” în familie, că aşa ar fi mai haios.
