RETROSPECTIVA GAUDEAMUS 2012 (3): UN PALADIN LA DEBUT

09 ianuarie 2013

Tîrgurile mari de carte sînt, în oarecare măsură, ca nişte baluri ale debutantelor. Baluri la care toată lumea se îmbracă frumos, ca să poată arăta ce are mai bun. E foarte adevărat, unele participante se dovedesc a fi doar nişte hoaşte bătrîne ascunse sub un strat de machiaj gros, o spoială menită să le-ascundă bătrîneţea şi ineptitudinea, lipsa de semnificaţie în peisajul editorial. Mai sînt prezente şi nobile doamne trecute de prima tinereţe, dar în jurul cărora roiesc destui bărbaţi încît toată lumea să le invidieze. Sînt debutante urîţele, dar cu pretenţii, altele mai sărăcuţe, altele care nu sar în ochi prin nimic. În sfîrşit, sînt cazuri în care o „debutantă" chiar o nimereşte, chiar reuşeşte să atragă atenţia cititorilor, chiar promite să fie deasupra generaţiei sale. Sigur, confirmarea valorii va trebui făcută la sindrofiile viitoare.

La Gaudeamus-ul din acest an, „debutanta" cea frumoasă a fost noua editură Paladin, condusă de Michael Haulică, un imprint al Grupului Editorial Art care a lansat la acest Gaudeamus un prim titlu - O piatră pe cer de Isaac Asimov, într-o nouă traducere care îmi aparţine - şi un catalog arătos care promite multe. Unii dintre voi ne-au onorat cu prezenţa la prima apariţie publică a noii edituri. Aceia care n-au ajuns, pot urmări întreaga lansare aici, mulţumită colegului nostru Silviu Gheorghe aka Assassin. Tot Assassin-ul, cel mai conştiincios pozar din tîrg, are şi poze de la evenimentul de lansare, aici. Iar despre ce este şi ce vrea să devină Paladin am discutat cu Michael Haulică chiar azi. N-am să mai lungesc vorba acum, am să consemnez doar ceea ce se poate şti la ora actuală despre „debutanta" Paladin. Şi anume:

vor fi cel puţin 12 titluri în fiecare an; probabil chiar mai multe, întrucît atunci cînd e vorba despre serii, editorul intenţionează să publice mai mult de un volum pe lună;
volumele, indiferent de numărul de pagini, vor apărea în format hardcover şi vor costa - în primele 259 de zile - 25,90 lei;
despre Paladin se discută deja în spaţiul larg al internetului: Tudor Ciocârlie a publicat un articol entuziast în cursul zilei de ieri, iar schimburile de păreri pe subiect sînt aprinse şi continuă.

Citeşte restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART