Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș este #RefugiulPerfect 7
O a doua capodoperă semnată de Shel Silverstein, într-o a doua zi consecutivă.
Cu un leu-vânător. Și cu multe, multe bezele.
Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș este #RefugiulPerfect 7
Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca
– În junglă or fi mine de bezele? întreabă Francisca și închide gânditoare cartea pe care tocmai a terminat-o de citit.
– Cum adică? se miră tata.
– Păi nu știu cum o să-și mai facă Lafcadio rost de bezele. Că-i plăceau foarte mult.
– Da’ ce-ai citit tu acolo?
– Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș... De Shel Silverstein.
– Și cum a ajuns un leu din junglă să mănânce bezele?
– Păi nu le-a mâncat în junglă, le-a mâncat la oraș.
– Da’ la oraș cum a ajuns?
– L-a adus directorul circului.
– A, l-a capturat…
– Nu! S-a dus el de bună voie, că-i promisese bezele… Ca să nu-l împuște!
– Ia-mă-ncet, Francisca! Cum adică „să nu-l împuște”? Cine voia să împuște pe cine?
– Lafcadio pe directorul circului…
– Păi n-ai spus că Lafcadio era leu?
– Ba da!
– Și-atunci de unde-avea leul pușcă?
– De la un vânător care-a vrut să-l împuște, da’ a uitat să-și încarce pușca.
– Și-atunci ce-a făcut?
– Păi n-a făcut nimic, că l-a mâncat Lafcadio. Cu șapcă cu tot. A vrut să-i mănânce și pușca, da’ n-a putut-o roade. Și-atunci a învățat să tragă cu ea. A ajuns cel mai tare trăgător din junglă. Nimerea orice, din toate pozițiile... Putea să tragă și cu coada!
– Și părinții lui îl lăsau?
– Păi nu zice nicăieri de părinții lui, da’ un leu mai bătrân îi spune să arunce pușca și ceilalți lei se supără pe el. Da’ lu’ Lafcadio nu-i pasă. Trage toată ziua cu pușca.
– Păi de unde făcea rost de gloanțe?
– De la vânătorii pe care-i întâlnea. Îi mai speria, îi mai împușca… Și-apoi le lua gloanțele.
– Da’ pe directorul circului cum l-a găsit?
– Păi se plimba prin junglă. Și Lafcadio a vrut să-l împuște. Da’ când i-a promis că-l duce la circ și-l face vedetă – și-i mai dă și bezele – nu l-a mai împușcat.
– Și l-a dus la circ?
– Da! Și-a devenit celebru… Era cel mai mare artist de circ. Putea să nimerească cu pușca bezelele de pe capul spectatorilor fără să-i rănească niciun pic. Era așa de bogat că-și făcuse și-un costum de bezele! Da’ s-a topit la călcat…
– Înseamnă că-i plăcea la circ…
– Da, ajunsese chiar ca un om. Picta, scria, făcea sport… Da’ pân’ la urmă s-a plictisit.
– Ca Fram?
– Da! Și ca Apolodor…
– Și se-ntoarce în junglă?
– Păi directorului i-a venit ideea să-l ia cu el în Africa, la vânătoare de lei. Și s-au dus, împreună cu alți vânători…
– Vâna și Lafcadio?
– Păi… cam da…
– Vai ce rușine!
– Așa au zis și leii, când și-au dat seama că nu-i om. Și leul bătrân a venit să vorbească cu el și i-a amintit că și el e leu. Și toți leii l-au rugat să se-ntoarcă la ei și să fie leu în continuare. Da’ vânătorii trăgeau de el, că să rămână vânător.
– Și ce-a făcut bietul Lafcadio?
– Păi nu s-a putut hotărî. Că nu mai voia nici să fie leu, nici vânător…
– Și ce-a făcut?
– A aruncat pușca și-a plecat. Da’ nu știe nimeni unde…
– Tu unde crezi că s-a dus?
– Păi… în junglă. Undeva unde nu mai erau alți lei. Și nici vânători. Da’ nici bezele…
– Francisca, ia stai puțin! Cum ziceai că se cheamă cartea?
– Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș…
– Păi vezi? Oriunde s-ar fi dus, înseamnă că nu s-a lăsat păgubaș până nu a găsit bezele, dacă-i plăceau așa mult…
– Chiar! Mă gândeam că ce-ar fi să descopere Lafcadio o mină de bezele și să le dea bezele la toate animalele din junglă și să fie prietenul lor cel mai bun.
– Nu știu, Francisca, ce s-ar alege de dinții bietelor animale cu atâtea bezele.
– Păi ar veni Doctorul Aumădoare din când în când să se uite la dinții lor!
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.
