Recenzie „Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde” de Robert Louis Stevenson

Cu toate că am auzit de faimoasa lucrare a scoțianului Robert Louis Stevenson, nu știam exact firul narativ, așa că pentru mine a fost o lectură palpitantă, cu fiecare pagină mai interesantă decât cealaltă. Publicată pentru prima dată în 1886, povestea este considerată mai mult o nuvelă decât un roman, lungimea fiind restrânsă, iar personajele puține.

Ei bine, volumul disecă minuțios dualitatea omului, acea doză de bine și rău ce există în fiecare dintre noi. Doctorul Jekyll este obsedat de natura omului și după ani de cercetare descoperă o licoare ce separă aceste două entități. Așa se naște domnul Hyde, un alter ego negativ al doctorului, sau mai bine zis un doppelganger al umbrei.

Ca narator principal al cărții îl avem pe avocatul Utterson, un bun prieten al doctorului, care încearcă să afle relația dintre Jekyll și Hyde și cum de strălucitul doctor și-a lăsat toată averea unui necunoscut ca Hyde. Însă, pasajele cu adevărat importante și care abundă în profunzime sunt destăinuirile lui Jekyll, care dau o notă personală și intimă poveștii.

„Prin urmare, natura pretențioasă a propriilor mele aspirații, mai degrabă decât vreo degradare anume a defectelor mele, a fost cea care m-a făcut să fiu ceea ce sunt și, provocând o falie mai adâncă decât în cazul majorității oamenilor, a secționat în mintea mea cele două regiuni ale binelui și răului, care se despart și se reunesc în firea duală a omului. În cazul meu, am fost împins către o reflecție profundă și pătimașă asupra legii dure a vieții din care izvorăște religia și care este una dintre cele mai abundente surse de nefericire. Chiar dacă eram, până în măduva oaselor, un om cu două fețe, în nici un sens al termenului nu eram un ipocrit; ambele laturi ale mele erau absolut oneste; nu eram deloc mai mult eu însumi când lăsam deoparte orice reținere și mă cufundam în rușine decât atunci când puneam umărul, în plină lumină a zilei, la răspândirea cunoașterii sau la ușurarea durerii și a suferinței.„

Citește continuarea recenziei pe blogul Ciobanul de Azi.