Pulbere de stele
Vrând să aducă un tribut basmelor clasice, în care magia se pogoară asupra personajelor pentru a ajuta binele să iasă învingător, Neil Gaiman scrie fantasy-ul Pulbere de stele, roman de o surprinzătoare sensibilitate. Acesta este volumul de debut al scriitorului Neil Gaiman, unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici în viaţă, care a câştigat de mai multe ori, de-a lungul carierei sale de până acum, premii prestigioase precum Hugo, Nebula, Locus, Newbery sau World Fantasy Award.
Vă puteţi convinge şi singuri de ce este Neil Gaiman considerat unul dintre cei mai importanţi autori din domeniul fantasy-ului din lume citind Pulbere de stele, roman recent publicat la Editura Arthur. Spre deosebire de ediţia anterioară, volumul are şi ilustraţii realizate de Irina Dobrescu.
Cadrul în care are loc acţiunea romanului este unul magic, căci satul Zidului este locul în care se amestecă două lumi: cea a muritorilor şi cea a zânelor. Desigur, cele două spaţii sunt separate printr-un zid care are o singură spărtură prin care se poate trece, însă doar de pe tărâmul zânelor către cel al muritorilor, nu şi invers, căci magia care stăpâneşte acel spaţiu fantastic este atât de puternică, încât îl poate năuci imediat pe muritorul de rând. Cum în fiecare an are loc un festival în care lumile se reunesc, se mai întâmplă ca muritorii să se îndrăgostească de zâne şi invers, aceasta fiind, de fapt, povestea naşterii lui Tristan Thorn, eroul volumului.
Crescut de tatăl natural împreună cu soţia sa muritoare, Tristan nu află că se trage pe jumătate din Ţinutul Zânelor decât în momentul în care, îndrăgostit de Victoria Forester, îi promite acesteia să-i aducă steaua pe care au vazut-o căzând într-o seară în care erau împreună. Cum steaua căzuse în Ţinutul Zânelor, Tristan se pregăteşte de călătorie, descoperind, în ziua de dinaintea plecării, adevărul despre naşterea sa de la tatăl lui. Mai mult, odată ajuns în acea lume magică, Tristan descoperă că are un talent despre care nu ştia, acela de a descrie cu precizie drumul către un loc din Ţinutul Zânelor, chiar dacă nici măcar nu auzise vreodată acel nume.
Odată intraţi, împreună cu Tristan în Ţărâmul Zânelor, descoperim o lume magică, în care legile umane se suspendă, lăsând la iveală un univers amuzant, în care pădurile te pot face să uiţi totul, în care vrăjitoarele trebuie să mănânce inimi de stele pentru a rămâne mereu tinere, în care stelele sunt fete tinere şi extrem de frumoase, care-şi pot rupe piciorul în momentul în care cad din cer, lovite de însemul regatului pe care regele l-a aruncat înainte să moară pe geam pentru ca acesta să fie găsit de singurul dintre fiii săi care va fi demn să poarte coroana.
Convins de dragostea sa pentru Victoria, Tristan nici măcar nu observă frumuseţea stelei şi nici nu reuşeşte să o convingă pe aceasta să-l urmeze de bună voie. În drumul lor înapoi către satul Zidului, cei doi se văd confruntaţi cu o altă problemă, aceea că steaua poartă medalionul regatului, neştiind importanţa acestuia, ceea ce-i face pe protagonişti să fie urmăriţi şi de cavalerii sumbri, fiii regelui Stormhold, dar şi de vrăjitoarele care râvnesc la inima stelei.
Cei doi reuşesc însă să cucerească încrederea celuilalt şi, prin cinste şi curaj, reuşesc să scape nevătămaţi din toate capcanele. Ajunşi înapoi la Zid, Tristan se întâlneşte cu Victoria, care îi mărturiseşte dragostea pentru un alt bărbat şi-i cere acestuia s-o ierte pentru nesăbuinţa cu care i-a promis că va face cum vrea el dacă îi aduce steaua. Revăzând-o pe aceasta, şi Tristan realizează că, de fapt, nu mai este îndrăgostit de ea, ci de stea, motiv pentru care se întoarce în Ţinutul Zânelor, unde află şi cine este mama lui, adevărata moştenitoare a regatului. Ca într-un basm clasic, lucrurile se sfârşesc cu bine, deşi cei doi protagonişti trec încă printr-o sumedenie de întâmplări din cele mai amuzante.
Pulbere de stele este un basm al transformărilor, al pragurilor şi al trecerilor. Fie că este vorba despre transgresarea dintr-o lume în alta, dintre real către fantastic şi invers, fie că este vorba de trecerea de la adolescenţă la viaţa de adult, fie că este vorba de trecerile prin episoadele din alte volume, cu care Neil Gaiman îşi presară naraţiunea, amintindu-ne de alte cărţi preferate ale copilăriei noastre, cum ar fi Alice în Ţara din Oglindă, este sigur că această poveste are atâta farmec şi de umor, încât li se potriveşte atât copiilor, cât şi adulţilor.
