Pianul mecanic – Kurt Vonnegut

Atunci când mă apuc de un scriitor nou, am mai multe reguli pe care le urmez cu sfințenie. Dacă este vorba de un scriitor nu foarte cunoscut, încep cu cea mai lăudată carte a sa, în vreme ce în cazul marilor scriitori, procedez exact pe dos: aleg una dintre operele mai puțin ilustre, cu scopul de a mă obișnui cu stilul autorului și de a a evita orice risc de a mă plictisi după două-trei romane. În acest mod am procedat și cu Vonnegut. Pentru că aveam un sentiment inexplicabil că o să mă dea pe spate, am hotărât să încep incursiunea mea în universul lui Kurt Vonnegut cu romanul său de debut, Pianul mecanic, publicat în 1952.

Catalogat de unii critici drept roman SF, Pianul mecanic nu e chiar science fiction, ci mai degrabă o distopie, o critică la adresa tendinței de a industrializa și mecaniza aproape orice aspect al vieții noastre. Acțiunea se petrece în viitor, cândva după cel de-al treilea război mondial, într-o lume super mecanizată, controlată și condusă de mașini.

Inginerii conduc lumea

Doctorul Paul Proteus, personajul principal al romanului, în vârstă de 35 de ani, este mare sculă de basculă în orașul Ilium (New York), fiind managerul uzinei Ilium. Locuiește în partea de N-V a orașului (zona bună a orașului, rezervată inginerilor, funcționarilor publici și experților), are un IQ impresionant, un tată celebru, este respectat de întregul oraș și are o soție (Anita) sterilă, limitată și cam proastă (deh, nu le poți avea chiar pe toate).

Citește în continuare aici.