Paginile care strigă
Dacă un regizor ar inventa un scenariu apocaliptic în care omenirea îşi pierde apetitul pentru citit, vânzarile scad alarmant, cele mai frumoase librării şi biblioteci din lume devin ruine transformate în abatoare, iar un personaj inocent va trebui să găsească acea carte-minune într-un timp record, pentru a le reda pământenilor pofta de a citi, atunci acea carte ar trebui să fie O singurătate prea zgomotoasă.
Contrar titlului dezolant, romanul scris de Hrabal este un deliciu pentru zilele fără speranţă şi, de ce nu, poate una dintre cele mai frumoase pledoarii în favoarea lecturii, în care umorul, duioşia, nostalgia şi iubirea faţă de aproape îşi găsesc nişte fraze năstruşnice pentru a ieşi la suprafaţă.
În mai puţin de două sute de pagini, Hrabal face un ocol al Pământului în literatură, transformând cartea într-un festin tragicomic de neuitat. Ridică în slavi, apoi parodiază capodoperele pe care personajul său le presează cu milă, prefăcându-le în grămezi de hârtie reciclabilă.
