Nume mari

Cîteva cărți de mare valoare literară și cu o pronunţată notă estetică vin spre noi. Sînt deja pe rafturile librăriilor, ba chiar se pot găsi la chioșcurile din centru sau prin standurile cu publicații din malluri. În lumea asta trăim, n-avem alta la îndemînă. Dar dacă putem achiziționa Proust și Virginia Woolf de la Cora sau Carrefour, pe lîngă alte utilități casnice sau alimentare, de ce nu? Vîndutul și cumpăratul cărților au transformat arta scrierii și a cititului într-o industrie lucrativă. Și un comerț, angro sau cu amănuntul, care, ne place sau nu, există. Ne oprim aici cu divagațiile recurente

Din Marcel Proust, avem la ofertă În căutarea timpului pierdut. La umbra fetelor în floare (Editura ART, 2012, traducerea, prefața, notele și comentariile de regretata Irina Mavrodin), o ediție hardcover, cu un corp de literă cam puchinos pentru minunea de text oferită și bucuria livrată la un preț modic. Am cam luat-o razna, să recunoaștem, cu aceste socoteli meschine, legate de tiraje și vînzări, de prețul cărților și de flendureala retorică din jurul lor, în loc să citim și să ne bucurăm de actul, pur-impur, al lecturii. Proust, oricît de mult ar scrie, nu se dovedește plictisitor. Dacă Swann - primul volum din À la recherche... (încă pe piață și el, semn că Proust nu se vinde iute, precum Mihaela Rădulescu sau Dan Puric, dar lista aceasta rămîne de­schisă...) - era o fastidioasă introducere în lumea senină a memoriei și a copilăriei, urmată, cumva abrupt, de povestea de dragoste a lui Swann, poate cea mai citită secvență a romanului secvențial, atît de bine cizelat de micul Marcel, acum sîntem invitați să ne plimbăm alene și grațios prin salonul doamnei Verdu­rin, printre fete tinere la țărmul Oceanului Atlantic, dar și prin nebuloasa cuvintelor, care dau contur întîmplărilor și creează un nimb de mister-emoție-grație în jurul personajelor. Că este vorba despre plictisitorul profesor Cottard, de eruditul Bergotte, de pictorul Elstir, de zvăpăiata Albertine, de Saint-Loup și elegantul Charlus sau de însuși naratorul omniscient, care mereu își schimbă poziționarea în text. La Paris, la Balbec sau la Combray. Pen­tru a reda și ce e dincolo de poveste, pentru a da culoare unei realități transformate cu mul­tă fantezie într-o mare irealitate ficțională. Fiecare generație de noi cititori de Proust se va alătura acelora din mai vechile generații pentru a relua farmecul discret al vieții, al mor­ții și al iubirii. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Marcel a suferit pe tema asta foarte tare, dar asta nu are nici o legătură cu romanul. Scriitorii cei mari știu să disimuleze chiar foarte bine.

Citeşte restul articolului aici.