New York, New York

Așa cum e cazul oricărei trilogii sau serii de cărți, Trilogia New York-ului are părți bune (respectiv prima și a treia), și părți mai puțin bune (al doilea roman). Voi intra în detaliu în legătură cu ce mi-a plăcut și ce nu pentru fiecare poveste în parte, dar nu înainte de a spune că, per total, cartea lui Paul Auster mi s-a părut o minunată odă închinată misterelor ce alcătuiesc complicata imagine a psihologiei umane.

Orașul de sticlă îl are ca protagonist pe Daniel Quinn, un scriitor aflat în cel mai mizerabil moment al vieții sale: după ce întreaga sa viață a scris povești polițiste sub pseudonim, morțile fiului și soției sale l-au măcinat până în punctul în care nu mai poate găsi scânteia necesară pentru a continua să trăiască. Totul se schimbă într-o zi, atunci când Quinn primește un telefon din partea unui bărbat aflat în căutarea unui detectiv particular numit... Paul Auster. Inițial, Quinn respinge apelul, dar, după ce se gândește mai bine și realizează că nu are nimic de pierdut, ajunge să-și asume identitatea lui Auster și este prins într-un joc nebunesc la finalul căruia își piarde mințile. Am adorat prima parte a Trilogiei: de la personajul principal (care mi-a adus, într-o foarte mică măsură, aminte de Castle din serialul cu același nume) și frământările sale, până la nebunia care pune, încetul cu încetul, stăpânire pe el pe măsură ce avansează în cazul Stillman; mi s-a părut o mică operă de artă ce descrie perfect modul în care obsesiile ajung să ne dezumanizeze dacă le permitem.

Citește în continuare aici.