Mostenirea lui Kafka... sau a lui Svejk?
O revelatie cartea lui Mariusz Szczygiel! Cine a scris in „Le Monde“ despre ea, spunand ca nu e o carte, ci e o bijuterie, n-a exagerat deloc. Jurnalist polonez de investigatie, prezentator al unui talk-show de succes, Szczygiel (am sa-i spun autorul polonez de acum inainte, ca sa sar peste orgia consonantica pe care-o implica transcrierea numelui) a reusit anatomia unei natiuni prin disecarea exceptiilor ei. A rezultat o serie de povestiri kafkiene, dar, din pacate, adevarate.
Sirul de investigatii se deschide cu biografia extraordinara a antreprenorului Tomas Bata, cel care a revolutionat industria incaltamintei, bazandu-se pe principiile liniei de productie, pe care le descoperise in America, la Henry Ford. Dar nu acesta este lucrul cel mai important, ci tocmai excentricitatile celui care a reusit sa modeleze dupa propria vointa orasele in care si-a purtat afacerea: a inceput in Zlin, oras care a devenit centrul imperiului sau de afaceri si unde toata lumea lucra pentru fabricile Bata, a devenit primarul orasului, s-a implicat activ in remodelarea acestuia, a angajat arhitecti de renume mondial pentru a restructura si reforma cladirile de birouri etc. In cladirea principala de birouri, a inventat biroul mobil, adica, practic lucra intr-un birou-lift, cu care se plimba la toate etajele, pentru a fi in contact permanent cu toti angajatii sai. A inventat pretul psihologic – 19.99 de exemplu. Deci, ca sa rezumam, Ford meets Orwell. Ca fapt divers, un cizmar sarac, adus la sapa de lemn de competitia cu Batashoes, ii trimite lui Tomas Bata ultima pereche de pantofi pe care a facut-o, dimpreuna cu instrumentele sale, apoi se sinucide. Bata le expune in holul cladirii de birouri, cu mandrie, pentru ca sa se vada de unde a pornit. Ambiguitatile de genul acesta strabat intreaga carte a autorului polonez. Este aceeasi ambiguitate regasita in capitularea fara nici un gest schitat in fata Germaniei naziste, dar si in bucuria cu care acelasi popor a imbratisat comunismul in 1948. Marea majoritate a elitei culturale a imbratisat noua religie cu fervoare, aceeasi fervoare cu care i-a marginalizat pe artizanii Primaverii de la Praga. Scena inmormantarii lui Jan Procházk este antologica: isi va gasi loc de veci doar din mila groparului, care-i cedeaza propriul mormant. Inmormantarea are loc seara tarziu, invitatii sunt asemenea unui cortegiu de umbre. Telefoanele familiei celui decedat inceteaza sa mai functioneze, in mod miraculos. Noaptea, la inchidere, la Radio Praga se aude imnul Uniunii Sovietice.
