Lecții de dans pentru vârstnici și avansați – Un carusel al memoriei amoroase

Cum vin astăzi pe la dumneavoastră, domnişoarelor, aşa mergeam pe vremuri pe la biserică, să le admir pe fetele frumoase de acolo. Cam aşa începe fraza delirantă ce se întinde pe mai mult de o sută de pagini şi prin care un pantofar în slujba casei imperiale austro-ungare îşi deapănă amintirile cu exuberanţa unei nostalgii excentrice presărate cu evocări fără perdea ce i-ar putea face pe interlocutorii mai tineri să-l considere un moşulica un pic cam ţăcănit, dar al naibii de simpatic. Şi nu e de mirare că tocmai un astfel de personaj a fost rugat să-şi rememoreze tinereţea de însuşi acrobatul frazelor năstrusnice şi al tragediilor în culori vesele precum o pictură naivă de la Săpânţa.

Amintirile acestui pantofar imperial nu au cap, şi nici coadă, ci doar picioare de femei frumoase, calapoduri fine şi o manoperă devenită un bilet pentru huzur. Şi nu trebuie să ne intrige obsesia pentru evocările picante în stil comic, doar se trăgea de şireturi cu cele mai bune dame ale epocii, după cum a lăsat să se înţeleagă, dar a rămas un burlac înzestrat cu talentul unui povestitor autoironic, numai bun pentru a-i încălzi bătrâneţea în care dorul după faima de altădată îl face să confunde imaginarul cu memoria. Pentru a nu se îneca în propria melancolie, mai trage cu ochiul la trupul gol al unei tinere pierdute într-o livadă, singura consolare după o viaţă dedicată plăcerilor cu aerul rafinat al unui salon imperial sau al unui atelier de lux.

Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi este un roman în care Bohumil Hrabal se dezlănţuie cel mai bine. Nu are limite atunci când vrea să fie ludic, să te facă să râzi în hohote şi să te întrebi dacă nu cumva el şi protagonistul inventat au fost făcuţi după acelaşi calapod, unul capabil să trasforme tragediile din istoria colectivă şi accidentele absurde într-o frază gata să se întindă de-a lungul unui roman. Asemenea unui magician ce se pregăteşte să facă dintr-un material maleabil forme inedite, având grijă ca spectatorul uimit să nu îi poată desluşi trucurile, Hrabal reuşeşte să ia o singură frază din care să plămădească nişte personaje bizare, atitudini excentrice, zburdălnicii tragicomice pline de nostalgii dublate de aluziile geopolitice legate de ultimii ani de glorie austro-ungară.

Citește în continuare aici.