Jean Améry – ”Despre sinucidere” – Editura ART, 2012
Totuși, trebuie să menționez că nemulțumirile evocate până acum țin de un anumit orizont de așteptare poate neadecvat intenției acestui text. Tonul general al volumului creează încet impresia că aici nu e vorba atât despre sinucidere ca fenomen ci despre "sinucidere" ca temă de discuție, ca subiect de analiză, iar efortul major al autorului devine în acest caz trasarea unor repere conceptuale cu ajutorul cărora tema să poată fi abordată cu un anume soi de obiectivitate și precizie discursivă, deziderat care cred că este împlinit destul de bine. Trasarea diferențelor ireconciliabile între "logica vieții" și "logica morții", poziții fundamental opuse de situare mentală, deși indică spre motivele pentru care problematica sinuciderii este atât de dificil de abordat într-un mod echilibrat și relevant, pare a avea o bătaie discursivă mult mai largă, pare a se bucura de o robustețe conceptuală atât de mare încât aplecarea asupra sinuciderii devine nu mai mult decât o exemplificare, aproape un pretext. Jean Améry reușește așadar stabilirea unor repere solide în ceea ce privește o anumită metodă discursivă, o exemplificare remarcabilă a unei tehnici de structurare a gândirii, însă, în consecință, analiza sinuciderii este lăsată în umbra planului discursiv al analizei instrumentarului și conceptelor legate de specificul filosofic al "morții liber alese".
