Jdanovisme, sofisme, autonomii… @ Pierre Bourdieu
La cina cea de largă audiență a talk-show-urilor TV, intelectualul dacă este totuşi invitat, se situează mai spre colţul mesei sau este pus să ,,ducă tava''. Nu doar în România, ci şi în Europa, intelectualul a devenit un fel de scorpion periculos. În fond cine-şi poate permite azi inoculări de venin curativ(citeşte: gândire autonomă)? Nu, în niciun caz oamenii ,,din televizor'', ,,formatorii de opinie''.
În ultimele săptămâni, blazată,răvăşită chiar, de informaţiile televizuale, m-am retras din faţa talk-show-urilor în cărţile bune. Implicit bune de pus pe rană în caz de sindrom de ,,inimă rea''. În aceste condiţii, am abordat studiul de sociologia artei apărut la începutul anilor nouăzeci în Franţa şi reeditat anul acesta de către editura ART, semnat de Pierre Bourdieu. Capabil să-i vexeze pe împătimiţii literaturii care n-ar accepta în vecii vecilor o altă lectură decât cea estetică executată asupra unui text literar, volumul ,,Regulile artei'' aparţinând lui Pierre Bourdieu acreditează lectura sociologică şi ivirea literaturii nu din spuma mării, ci din confruntarea unor câmpuri de putere socială. Pentru Bourdieu, literatura nu este un produs pur adus de muze, ci un rezultat resentimentar faţă de câmpul deputere economic ori politic.
Dacă prima jumătate a cărţii este consacrată mai cu seamă lecturii sociologice suprapuse peste literatura unui maestru precum Gustave Flaubert, reliefând structurile de adâncime ale romanelor sale, partea a doua privilegiază câmpurilor simbolice în care evoluează trei tipuri deactanți: politici, economici, culturali. Ultimii din serie sunt desigur şi cei mai ameninţaţi. Nutrind nostalgii inconştiente faţă de statutul de taste makers pe care au avut-o artiştiiîn boema franceză ori în vremea Afacerii Dreyfus, intelectualii europeni deazi se văd deposedaţi deinfluenţă socială.
Confruntați adesea cu dificultatea definirii termenului de,,intelectual'' datorită proteismului său, Bourdieu ne vine în întâmpinare consolidând ideea că un intelectual veritabil funcţionează pe principiile autonomiei. Autonomiei de gândire, desigur. Deşi după Afacerea Dreyfus, visul de autonomie al intelectualilor se...autonomizează, devenind literă delege, în postmodernitate, intelectualul apare supus unor hărţuiri decătre câmpurile politice, mediatice, economice.
Bourdieu oferă exemple franceze, dar este lesne pentru orice cititor să înţeleagă că aceleaşi mecanisme acţionează asupra intelectualilor contemporani de aiurea. Cu formaţia sa de sociolog, Pierre Bourdieu constată slăbirea accentuatăa câmpului de putere intelectuală în faţa presiunilor societăţii contemporane. Astfel, un gânditor autonom este supus tuturor formelor ,,de dominaţie socială - acelea ale pieţei, ale modei,ale statului, ale politicii, ale jurnalismului''. Toate aceste influenţe-presiuni iau locul doxografilor de care vorbea odinioară Platon, ameninţând obiectivitatea intelectuală.
