Iubire – Toni Morrison
Construit din fragmente ale vieților trecute și prezente care au gravitat în jurul familiei Cosey și, mai ales, în jurul Complexului și Hotelului Cosey, romanul „Iubire” mi-a lăsat impresia unei pânze pictate cu cea mai mare atenție pentru detaliu, al cărei impact asupra privitorului este cât se poate de inteligibil. Uitasem, într-adevăr, că exact în acest aspect constă marele talent literar al lui Morrison: îmbinarea rafinată a unei scriituri accesibile și extrem de atrăgătoare, cu teme viscerale, șocante, actuale indiferent de epocă, al cărei rezultat este, fără îndoială, fascinația resimțită de cititor și numeroasele premii acordate de-a lungul timpului acestei scriitoare americane de culoare. În „Iubire”, Morrison face dovada maturității sale literare prin îmbinarea cu succes a mai multor perspective narative, atât din prezent, cât și din trecut, prin trecerea fluidă de la vocea interioară a unui personaj la cea a altui personaj, prin alternanța ușor de urmărit, însă executată la perfecție, între trecut și prezent, Amintirea devenind, în cele din urmă, subiectul, obiectul, tema și concluzia principală a cărții.