Incredibilul devine mereu realitate
Bohumil Hrabal a petrecut un an de gimnaziu în şcoala frecventată mai târziu de Milan Kundera, an încheiat cu picarea examenelor şi urmat de transferul la un gimnaziu tehnic. Studiile universitare de Drept i s-au întins pe aproximativ unsprezece ani, din cauza ocupaţiei naziste a teritoriului cehoslovac din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, război pe parcursul căruia a muncit pentru Căile ferate. De-a lungul vieţii, Hrabal a lucrat ca muncitor, agent de asigurări, comis-voiajor, asistent la teatru ş.a.
Printre acele altele, însă, nu se regăseşte meseria de chelner a protagonistului din romanul L-am servit pe regele Angliei, fapt bizar, pentru că vocea acestuia, cu sclipirile de inteligenţă, cu trufia, cu hazul şi cu limitările ei, nu m-a lăsat vreo clipă să mă îndoiesc că scriitorul a trecut printr-un asemenea rol şi în realitate.
Pornind de la modesta ocupaţie de vânzător de crenvurşti în gară, personajul - al cărui nume se dezvăluie abia spre mijlocul poveştii, şi asta prin forţa împrejurărilor - ajunge rapid la convingerea că puţine lucruri sunt mai plăcute pe lume decât contemplarea banilor proaspăt câştigaţi şi plănuirea modalităţilor de a-i cheltui. Vocativul de la începutul şi finalul fiecărui capitol transformă romanul într-o confesiune făcută de-a lungul a cinci zile, confesiune despre cum „incredibilul care devenea realitate nu mă părăsea".
