Improvizatii si ritmuri de jazz
Aparut în anul 1992, cu un an înainte ca lui Toni Morrison sa i se decerneze Premiul Nobel pentru Literatura, romanul „Jazz", venind dupa „Beloved" (1987), marele succes al scriitoarei si cartea sa recompensata cu Premiul Pulitzer, a fost raportat de la bun început de cititori si de critica literara la tematica deja consacrata a primei femei de culoare inclusa în clubul Nobel. Comparatia era perfect îndreptatita, iar aceia deja obisnuiti cu maniera de a scrie a lui Morrison au regasit, în „Jazz", arta subtila si capacitatea de a explora singuratatea umana, suferinta, ori durerea la pierderea fiintelor celor mai apropiate. Dar tot aceasta punere fata în fata a primelor doua romane din trilogia dedicata de scriitoare istoriei zbuciumate a negrilor din America (trilogie a carei încheiere e reprezentata de „Paradise", 1997) a evidentiat si noutatea cartii si, deopotriva, curajul autoarei de a transforma, dupa cum titlul însusi sugereaza, muzica în principiu ordonator al unui text îndraznet si profund, alert si liric în egala masura, tulburator si de natura a pune în fata cititorului sentimente, temeri si imagini destul de rar identificabile la o asemenea intensitate în literatura contemporana.
În cautarea Pamântului Fagaduintei
Romanul este povestea lui Violet si Joe Trace, cuplu de culoare care decide, dupa îndelungi ezitari, sa paraseasca Virginia natala si sa se stabileasca la New York, marele oras al carui miraj atrage numerosi alti oameni asemenea lor, aflati în cautarea unei vieti mai bune. Plini de sperante la început si convinsi ca în Nord le va fi mai bine decât în Sud si ca vor reusi sa se integreze rapid în mediul citadin, cei doi vor constata, dupa douazeci de ani, în 1926, ca lucrurile nu sunt atât de simple la oras. Si chiar daca, cel putin aparent, au avut perioada lor de mica glorie si au crezut c-au atins si si-au îndeplinit propriul Vis American, Violet si Joe vor plati un pret pentru asta. Iar pretul consta în confruntarea cu drama pe care o vor trai si pe care vor fi siliti s-o rezolve - în mare masura singuri, asa cum, înteleg ei, si traisera pâna atunci. Întâmplarea care reprezinta marea cotitura din viata lor este uciderea, de catre Joe, a lui Dorcas, tânara cu care avea o relatie extraconjugala. Scapat de o eventuala condamnare pentru ca matusa fetei nu depune plângere, pentru ca victima însasi nu marturiseste numele agresorului, pentru ca, desigur, politia din New York are lucruri mai importante de facut decât sa cerceteze o crima pasionala din cartierul negrilor, Joe va fi, însa, macinat de remuscari, nemaiputând sa se gândeasca la nimic altceva decât la frumoasa Dorcas, astfel ca Violet va simti în scurta vreme ca mariajul ei este o poveste în trei si ca ea însasi rivalizeaza cu o adolescenta moarta, din confruntarea cu care se teme ca nu va iesi niciodata învingatoare. Ea va ataca, în consecinta, trupul neînsufletit al fetei, lovindu-i chipul cu cutitul, incapabila sa-si mai controleze resentimentele, nestiind cum altfel sa reactioneze si considerându-se vinovata de faptul ca Joe, cel atât de activ înainte, nu mai poate face altceva decât sa plânga zile în sir fara întrerupere dupa cea pe care o ucisese, însa doar pentru ca, astfel, sa nu o piarda.
