Galápagos, de Kurt Vonnegut
O idee în marele creier nebun al lui Kurt Vonnegut era, probabil, o greșeală care nu se plictisea niciodată, pentru că avea propriile idei. Galápagos este povestea omenirii salvate pe ultimii milimetri de la neantul spre care se îndrepta din cauza unei greșeli în evoluție: creierele mari. Aceste organe care au dat atâta bătaie de cap (și o mulțime de idei proaste) “cu un milion de ani în urmă“, adică până în anul 1986. Atunci, hazardul a lucrat totuși în favoarea omului. Câțiva naufragiați pe o mică insulă din arhipelagul făcut celebru de Charles Darwin au fost în stare să asigure supraviețuirea speciei umane, ce depindea de două condiții: prima, că ei să nu se mai întoarcă niciodată la vechea civilizație; cea de-a doua – să continue să se reproducă.