Fobii, neputinţe, adormire, resemnări. O carte claustrofobică – ”Oraşul şi stelele”, de Arthur C. Clarke
Oraşul Diaspar are 20 de milioane de locuitori. Ȋn Diaspar nu există nopţi şi nici zile, ci doar după-amiezi. Nu există nici somn. Oamenii sunt născuţi de un calculator care controlează absolut totul, iar un ciclu de viaţă durează 1000 de ani. Memoriile din timpul unei vieţi sunt păstrate în Băncile Memoriei, iar la următorul ciclu de viaţă aceste memorii sunt plantate în creierul locuitorului (conceptul reîncarnării). Părinţii noilor născuţi sunt desemnaţi dintre cuplurile care trăiesc deja de câteva sute de ani. Copiii se nasc maturi din punct de vedere fizic în Palatul Creaţiei şi mor la fel de tineri ca la naştere.
Oraşul Diaspar este ultimul oraş de pe Pământ care supravieţuieşte trecerii timpului, un oraş în care legile morţii şi ale vieţii fuseseră abrogate de milioane de ani.
Dar în Oraşul şi stelele (Editura Paladin), Arthur C. Clarke nu ne zugrăveşte povestea unui oraş din viitor sau a unei vieţi de om din viitor, ci îmbracă în SF o idee: îndârjirea unui individ de a-şi lua destinul în propriile mâini. Admirăm un tablou ce reflectă curajul unora de a scăpa din ghearele societăţii şi de a-şi fonda propria societate, mai bună, mai puţin fragilă; asistăm la începutul refacerii unei lumi distruse.