Femeia la 1000°C – Hallgrimur Helgason, recenzie

Femeia la 1000°C este cu adevărat o carte Musai. Mi-a fost teamă de ea. Mi-a fost teamă că mă va solicita foarte tare și că eu nu mă voi putea ridica la înălțimea ei. Reacțiile primite  de la cei care făcuseră cunoștință cu romanul au fost cele care m-au motivat să o citesc de îndată ce am primit-o. Regrete? Niciunul.

Herra este personajul pe care îl adaug panopliei mele, colecția mea de „arme grele” din literatură. Stă mândră Herra lângă Hendrik Groen și bunul meu Ove. Seamănă cu ei, dar nu prea mult. Sau poate doar pentru mine, poate doar în sufletul meu. Sunt diferiți. Dar au în comun sinceritatea, modul viu în care trăiesc fiecare clipă. Și mi-am dorit tare, tare, tare mult ca ei să existe în realitate. Să îi îmbrățișez, să le mulțumesc și să petrec câteva minute în compania lor.

Femeia la 1000°C – un personaj remarcabil

Herra Bjornsson este o figură. Pare atât de reală, pare atât de ancorată în propria viață… Te sensibilizează, te face să o iubești, să o apreciezi, să o compătimești. Te face să nu o uiți. Herra este îngenunchiată de boală și de bătrânețe. Dar îi vibrează sufletul. Și are multe de spus. Și pe toate le spune simplu, cu franchețea omului care își asumă tot ceea ce a făcut. Nu cosmetizează nimic, nu aruncă vina pe umerii celor din jurul ei. Este sinceră, directă, extrovertită, incisivă. Și procesul de analiză îl începe întotdeauna cu ea.

„Dacă bunica Vera fusese „bună și bună”, cum obișnuia ea să spună despre lucruri, atunci mama a fost bună și bună și bună. După care am apărut eu, care n-am fost nici măcar o singură dată bună. Dintr-un motiv sau altul, m-am dovedit complet lipsită de acest spirit blând și neobosit, de bunătatea și abnegația înnăscute asociate cu insulele Svefneyjar din Breidafjordur unde mi-am petrecut primii șapte ani din viață. Am fost o mamă mizerabilă și o bunică și mai rea.”

Citește continuarea articolului pe Ancasicartile.ro