Fata pierdută
Al şaselea roman al lui D. H. Lawrence, The Lost Girl (Fata pierdută, Ed. Art, Bucureşti, 2012), cunoaşte un succes neaşteptat imediat după publicare, în 1920: câştigă Premiul James Tait Black Memorial pentru ficţiune, în acelaşi an. Început şi abandonat în 1913, după ce Lawrence reuşeşte să scrie doar 200 de pagini, Fata pierdută e povestea orăşelului minier Woodhouse şi a uneia dintre casele pe care le găzduieşte, Casa Manchester, locuinţa familiei Houghton, a soţilor James şi Clariss, şi a fiicei lor, Alvina. Astfel, romanul se transformă, pe parcurs, în povestea Alvinei Houghton şi a încercărilor sale de a ieşi din cercul închis al oraşului. În primă fază, romanul vorbeşte despre inventivitatea şi spiritul întreprinzător al tatălui, dar şi despre eşecurile sale recurente şi efectul pe care acestea le au asupra soţiei. Din raţiunile aceluiaşi spirit întreprinzător, James cumpără, cu puţin timp înainte să moară, un teatru; unul dintre actorii ambulanţi care vine să joace la teatrul familiei Houghton e Cicio, un tânăr seducător italian, de care Alvina se îndrăgosteşte rapid.
După ce se căsătoreşte cu acesta şi, deci, după ce pleacă împreună cu el în Italia, Alvina îşi dovedeşte nivelul de maturitate, cu atât mai mult în momentul în care, aproape de întoarcerea lui Cicio din războiul împotriva Austriei, îi spune „Dacă tu hotărăşti să te întorci, ai să te întorci! Soarta noastră e în mâinile noastre!" (p. 481) Comparat în repetate rânduri, la nivelul protagonistelor, cu Curcubeul, romanul lui Lawrence din 1915, Fata pierdută seamănă, într-adevăr, cu acesta, cu deosebirea esenţială că Alvina e mult mai deschisă decât Ursula, protagonista Curcubeului, în a găsi o cale de mijlocire între dependenţa emoţională şi încăpăţânarea pentru independenţă.
Păcălit de titlu, cititorul va crede că Alvina e cu adevărat un caz pierdut, genul de personaj incapabil să-şi depăşească starea iniţială, însă lucrurile nu stau deloc aşa: ceea ce se întâmplă cu protagonista după ce-l întâlneşte pe Cicio e, într-un fel, şansa de care avea nevoie pentru o trezire profundă, zguduitoare, formatoare. Din acest punct de vedere, experienţa lecturii poate constitui pentru cititor o nesperată surpriză, pentru că, dincolo de realismul lui Lawrence, cu care poate fi dificil să relaţionezi, ceea ce impresionează e atentul său spirit de observaţie şi grija cu care îşi construieşte personajele, cu o empatie care, inevitabil, se transmite şi cititorului.
