Eu sunt femeia maltratată, dar el face pe victima

„Familia și prietenii sunt singura mea opțiune. Dar în fața părinților mei el joacă rolul de ginere devotat. Plânge la telefon când vorbește cu tatăl meu. O imploră pe mama să mă convingă să fiu mai ascultătoare. Rudelor lui le spune că nu-l hrănesc cum trebuie. Puținilor noștri vecini le sugerează că sunt antisocială, că sunt o intelectuală care nu apreciază compania altora. Cu cât mai mare devine cercul de spectatori, cu atât mai nuanțat devine portretul pe care mi-l face și cu atât mai puțin sunt înclinați oamenii să creadă că minte. Femeilor le trezește simpatia spunându-le că-l compar cu alți bărbați. Bărbaților le vinde gogoașa cu gelozia, zicându-le că nu-i tolerez studentele.

Eu sunt femeia maltratată, dar el face pe victima.”

Femeie, ce faci?

Bine. Tu ce faci?

Bine și eu.

Vorbim unele cu altele, dar nu ne spunem mereu lucruri. Analizăm vremea și situații generale. Ne punem întrebări pe ale căror răspunsuri știm că le putem duce. Nu adresăm întrebări dacă răspunsurile ne vor obliga să luăm o poziție sau să acceptăm o situație.

Nu îi spunem verde în față colegei că vânătaia de la ochi nu are cum să fie de la tocul ușii. Suntem politicoase.

Nu e treaba noastră. Fiecare e adult și știe ce face. Nu?

Dacă o femeie educată, o femeie independentă se căsătorește din dragoste și începe ușor, ușor să dispară de pe rețelele sociale, apoi de pe canalele de comunicare, apoi să nu mai aibă acces deloc la telefon, nu ne băgăm. E majoră, e vaccinată, știe ce face. Poate ne punem niște întrebări, dar le punem în tăcere. Pentru că ne dorim să funcționeze toate căsniciile. Pentru că e un eșec să ajungă doi oameni la divorț. Succesul înseamnă o căsnicie lungă. Și, oricum, nu are cum să fie captivă o femeie deșteaptă și educată, nu are cum să se lase abuzată. Se ridică și pleacă, ce naiba, doar nu e copac. Pănă la urmă, știi ce? E cam vina ei că stă. De ce nu pleacă dacă nu îi e bine?

Citește continuarea recenziei pe Reading Is COOL.